„Am răsărit ca poet din frumusețea, bogăția și tainele Limbii Române, căreia îi vor rămâne îndatorat până la capătul vieții” (Grigore Vieru)

Zilele de la sfârșitul lunii august le asociem cu sărbătorirea a doua evenimente de importanță și semnificație națională care au marcat într-un fel anume destinul statului Republica Moldova și cetățenilor ei – Ziua Independenței și Ziua Limbii Române. După ce ne-am pus culorile independenței pe tricolor, marcând cea de-a 32-a aniversare, astăzi, 31 august, ne bucurăm de 34 de ani de Limba Română, limbă în care trăim, visăm, plângem, ne bucurăm… Și probabil, tot de atâta timp, mulți dintre noi ne întrebăm adesea, dacă faptul de a-ți vorbi limba poate constitui un prilej de sărbătoare și dacă da, de ce? Ori de câte ori ne punem această întrebare sau suntem puși să răspundem la ea, argumentul nostru este unul justificator. Încercând să redăm o doză de adevăr realității pe care am trăit-o, vom menționa că oficializarea Limbii Române ca limbă de stat a Republicii Moldova şi revenirea la alfabetul latin a constituit și constituie, credem, până acum o mare și reală cucerire, poate cea mai mare, de la 1989 încoace, ziua de 31 august începând cu anul 1990, fiind declarată sărbătoare națională în Republica Moldova.

Anul acesta marcăm 34 de ani de la acea zi istorică, care a devenit un adevărat simbol pentru poporul nostru şi 33 de ani de la instituirea Zilei de 31 august – Ziua Limbii Române, Limba noastră cea Română (așa s-a numit inițial) devenind sărbătoare națională, sărbătoare cu încărcătură istorică și spirituală deosebită. Este ziua care ne adună, ne unește și, mai mult ca orice, ne dă sentimentul și valoarea unui cetățean al unui neam demn de a fi respectat. Da, suntem sau reprezentăm un caz aparte în istorie. Și, de fapt, în această zi nu punem neapărat accent doar pe oficializarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova, ci mai mult poate, pe regăsirea noastră în adevăr și istorie, revenirea la matricea ființială românească, cum ar spune poetul și intelectualul Arcadie Suceveanu. Pe 31 august sărbătorim Limba Română care zeci de ani a fost nedreptățită și umilită la ea acasă, i s-a schimbat denumirea, i s-a impus un alfabet străin. Acum, s-ar părea că nimic nu o mai împiedică să revină în elementul ei firesc, dar corect am spus: s-ar părea. Și acum după ce am luptat pentru ea, da, da, am zis bine, probabil Limba Română așteaptă mai curând nu atât să fie sărbătorită, cât vorbită corect și frumos, să fie vorbită pe larg, la toate nivelele, în toate sferele sociale, în instituțiile de toate gradele. Observăm scrierea frecventă „Limba Română” cu majuscule și nu cred că o greșeală de scriere, mai curând este, credem, un drept al nostru, un omagiu adus Limbii Române, dar și o justificare pentru că se conține multă sensibilitate, multe trăiri, multe sentimente… Tindem să mai credem, că în calendarul inimilor multora dintre noi, ziua de 31 august continuă să aibă o semnificație deosebită și o valoare simbolică aparte, ce ar constitui o frumoasă, dar mai ales o emoționantă pagină din istoria noastră recentă. Și asta pentru că pentru acei mulți dintre noi, limba română nu este doar un mijloc de comunicare, este mult mai mult, este simbolul identității naționale, este, dacă vreți, coloana vertebrală ce ne ține sau ar trebui să ne țină verticali, mai ales, în aceste timpuri grele.

Contextul ne amintește de memorabilele cuvinte ale marelui lingvist, în calitate de încercat drumeț pe întortocheatele căi ale basarabenilor, academician Nicolae Corlăteanu din „Testamentul” său despre recunoașterea limbii române: „Țineți minte! Limba Română este numele corect și adevărat al limbii noastre și ea trebuie să ne unească, să devină un izvor de bucurii pentru contemporani și pentru cei ce vor veni după noi”. În timp ce mult regretatul poet Grigore Vieru ne mărturisea un alt adevăr despre frumusețea limbii noastre: „Am răsărit ca poet din frumusețea, bogăția și tainele Limbii Române, căreia îi vor rămâne îndatorat până la capătul vieții”.

Pentru alte popoare poate e greu să înțeleagă de ce sărbătorim limba noastră și care ar fi motivul de a sărbători. Încercăm să găsim argumente cât mai justificatoare la această întrebare, explicând și insuflându-ne deja peste trei decenii că sărbătoarea Limbii Române este o expresie de înalță ținută a existenței noastre spirituale, este o trăire profundă, este ziua în care ne amintim ce s-a întâmplat și cum s-a luptat în 1989, de ce și cine a luptat și ce eforturi s-au depus pentru ca aceasta să fie nu doar oficializată ca limbă de stat în Republica Moldova, dar și noi să ne regăsim ca neam în istorie și adevăr. O explicație a venerației pe care noi, basarabenii o avem față de limba română ar fi și pentru faptul că suntem singura țară nevoită sa lupte pentru redobândirea limbii strămoșilor, pentru că suntem unica țară, în care sute de mii de oameni am ieșit în stradă, în Piața Marii Adunări Naționale, zile și nopți în, la fel de fierbintele august al anului 1989, scandând Limbă! Alfabet!, revendicându-ne astfel dreptul moral și istoric de a ne vorbi limba înaintașilor. Filologi, reprezentanți de seamă ai lingvisticii și literaturii române, scriitori, poeți, jurnaliști, istorici, eminenți profesori ai instituțiilor de învățământ, figuri proeminente ale vieții noastre culturale, elita intelectuală și-au făcut datoria de slujitori onești ai cuvântului, ai verbului matern, oferind celor dornici șansa de a deveni la fel de onești consumatori de cultură vorbită și scrisă. Au luptat, fiecare cum a știut mai bine, cum le-a dictat conștiința, fie cu arma cuvântului scris, fie a celui rostit, fie prin ridicarea nivelului de predare a disciplinelor filologice, fie ieșind și scandând zilnic, ore nenumărate „Vrem Limba Română!”. Să ne amintim cu pioșenie de acei temerari ai spiritualității noastre care au trecut prin toate încercările, au învins toate provocările și amenințările, reușind să perpetueze ideea și dorința nestinsă de a avea o limbă a noastră, pe care s-o numim astăzi Limba Română.

Iar astăzi Limba Română e una dintre limbile de lucru ale Uniunii Europene. Și deși cunoaștem acest lucru, deși au fost mari așteptări, constatăm cu regret că unii o vorbesc și până azi cu jumătate de gură, cum bine a remarcat regretatul om de cultură, scriitor, academician Nicolae Dabija. Or, mai remarcă poetul, a fi patriot înseamnă a iubi limba moșilor și strămoșilor tăi, înseamnă a o vorbi în așa fel, încât celora care te ascultă, să nu le fie rușine. A iubi țara înseamnă a iubi limba ei. Aici s-ar cuveni să amintim și numele altor ambasadori ai Limbii Române,  luptători și promotori ai verbului românesc – Dumitru Matcovschi, Ion Ungureanu, Nicolae Mătcaș, Ion Dumeniuk, Anatol Ciobanu, Ion Melniciuc, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă și mulți alții care ne-au trezi și readus dragostea și dorul de limba română prin poeziile, scrierile și lecțiile lor de înaltă demnitate. Or, „dor”, alături de „doină”, sunt două cuvinte intraductibile, după concluzia UNESCO, România intrând astfel în patrimoniul imaterial al lumii prin aceste două cuvinte. Cum să nu fim părtaș la această vrajă semantică și semnificativă, cum să nu ne bucurăm de unicitatea limbii noastre, cum să nu ne simțim astăzi sufletul inundat de acest aer sărbătoresc… Rămânând pe unda eleganței verbale, vom aminti în context o frază pe care o rostea adesea un alt mare intelectual, Constantin Tănase: „Când metafora plânge în mine eu nu pot să tac”.

I-am rugat pe câțiva reprezentanți fideli ai domeniului filologic, slujitori ai cuvântului și cultivatori ai limbii române, dar și pe alți vrăjitori ai cuvintelor să creioneze câteva gânduri, idei, mărturisiri despre ce este Limba Română astăzi și să îmbrace în cuvinte unele sentimente trăite acum 34 de ani, dar și durerea de azi. Vom aborda o multitudine de aspecte și probleme despre nivelul limbii române vorbite în Republica Moldova astăzi, despre funcționarea vicioasă a ei în sfera socială, în structurile administrative, în grădinițe, în școli, raportându-le bineînțeles la legislația lingvistică și funcționalitatea ei, iar invitații noștri sunt: dr.hab. Aurelia Hanganu, dr.hab. în filologie, prorector USM; Nina Corcinschi, doctor habilitat în filologie, director al Institutului de Filologie Română „B.P.-Hasdeu” al USM; Ludmila Usatâi, doctor, decanul Facultății de Litere, USM; Iraida Condrea, doctor habilitat în filologie; Gheorghe Duca, academician, președinte al AȘM (2004-2018;, Ion Mereuță, dr.hab. director al Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie al USM, deputat în Parlamentul Independenței, semnatar al Declarației de Independență; Victoria Bulicanu, doctor, conf., decan, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, Ion Guțu, doctor, conf., USM.

A consemnat Eugenia TOFAN, șef Secție,

Departamentul Cercetare și Inovare, USM

 Aurelia HANGANU, doctor habilitat în filologie, conf. univ.,

prorector pentru relații internaționale, Universitatea de Stat din Moldova

Pentru mine limba română este felul în care exist și simt, este casa și familia mea, este pământul de care sunt legați părinții și strămoșii mei…

La acest moment de închinare pentru ceea ce reprezintă nemurirea și unitatea  noastră – Limba Română, îmi vine în minte o spusă înălțătoare izvorâtă din simțirea unui poet care se identifică prin limba română: Grigore Vieru zicea că  „Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber zburătoare de frumos”. Pentru mine limba română este felul în care exist și simt, este casa și familia mea, este pământul de care sunt legați părinții, moșii și strămoșii mei, și este Patria pe care îmi doresc s-o poarte în suflet copiii și urmașii mei.

Totodată limba română este truda mea de zi cu zi, împreună cu ai mei, cei de acasă și din societatea întreagă, cei de pe băncile universității și din stradă, efortul nostru de a o menține vie, sănătoasă, cu aripi și speranțe.

Limba română nu este numai o sărbătoare, ea e și tristețea, dar și uitarea neamului nostru care, prin cuvinte diferite și-a creat granițe și și-a „alimentat” alte moduri de a fi decât cel românesc. Din cele care mai persistă și servesc intereselor minuscule, trecătoare, dar extrem de nocive ideii de neam și de Patrie. Parafrazând o expresie celebră, aș putea zice: îmi vorbesc limba maternă, românească, deci sunt. E adevărul pe care trebuie să-l reamintim, clipă de clipă, tuturor.

Nina CORCINSCHI, doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar,

director al Institutului de Filologie Română „B.P.-Hasdeu”

O limbă numită greșit, vorbită infect e un atentat la ființa națională, dar și un atentat la bunul-simț, la respectul pentru sine și pentru celălalt

Pentru Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” ziua de 31 august din acest an reprezintă o dublă sărbătoare. E ziua în care omagiem Limba Română, aflată, în sfârșit, la loc de cinste (și) în Constituția Republicii Moldova și e pentru prima dată când o omagiem în colaborare cu Institutul „A. Philippide” de la Iași. Două institute academice de Filologie Română conlucrează în același spirit românesc, în albia primitoare a limbii române, chiar dacă fac parte din state diferite. E o demonstrație a faptului că limba este mereu deasupra oricăror organizări geopolitice, teritoriale, statale. Limba transcende ființele noastre trecătoare și lucrează din straturile cele mai intime ale unei națiuni, dându-i un sens, conferindu-i un temei de existență și continuitate. Oriunde ar fi plecați prin lume, vorbitorii de limbă română rămân uniți prin firele invizibile ale designului ontologic al limbii de acasă. Doar în spiritul limbii materne, ei își pot găsi articulările cele mai intime ale dorurilor, năzuințelor, bucuriilor și suferințelor.

Revistele filologice, monografiile, dicționarele și alte lucrări elaborate de Institutele noastre se înscriu într-un unic proiect național de normare și promovare a Limbii Române. Corectitudinea vorbirii și a scrierii în limba română nu e un imperativ doar al elitelor intelectuale. Tuturor trebuie să ne pese de modul în care ne exprimăm. Or, limba este un instrument întemeietor, care ne definește nu doar „identitatea istorică” (Eugen Coșeriu), ci și pe cea spirituală și umană, în cele din urmă. O limbă numită greșit, vorbită infect e un atentat la ființa națională, dar și un atentat la bunul-simț, la respectul pentru sine și pentru celălalt.

Sărbătoarea dedicată Limbii Române ne prilejuiește deopotrivă un sentiment împlinitor al demnității naționale, dar și al responsabilității pentru destinul limbii române într-un context actual  al confuziei valorice, al reprezentărilor culturale tot mai tabloidizate, al formelor (la modă) fără fond și al amenințărilor istoriei.

În Republica Moldova, lupta pentru limba română nu e un clișeu, e o realitate. De sute de ani, raportul nostru, al românilor basarabeni, cu limba română e acutizat de amenințarea pericolului deznaționalizării și de tensiuni interetnice. Nici după căderea URSS, atentatul factorului politic la adresa limbii române n-a încetat. În toate guvernările de după ’90 a existat o puternică falangă politică de distrugere a limbii române, de subminare a identității noastre naționale. Turbulențele care se întâmplă în societatea moldovenească din ultimul timp demonstrează cât de sensibil e subiectul limbii în mentalitatea colectivă, cât de marcați suntem cu toții de drama limbii române în spațiul dintre Prut și Nistru. Raportul nostru cu istoria e încă acut, e încă nerezolvat. De aceea, responsabilitatea noastră de-a ne vorbi corect limba, de-a o proteja, e aici poate și mai mare decât în alte părți.

Respectul pentru limba română e implicit un omagiu pentru toți românii care au trudit la temelia culturii române – filologi, profesori, oameni de artă etc. –, e cinstirea memoriei scriitorilor și artiștilor care au îmbogățit patrimoniul național cu opera lor, e unicul act de justiție pe care-l putem face în numele tuturor martirilor pentru limba română.

Le mulțumim colegilor de la Institutul „A. Philippide” al Academiei Române pentru bucuria de-a omagia împreună sărbătoarea Limbii Române! Să ne țină împreună Limba Română, patrimoniul nostru cultural, istoria noastră comună, pentru că – vorba lui Eminescu – suntem români și punctum!

Ludmila USATÂI, doctor, conferențiar universitar

decanul Facultății de Litere, USM

Limba Română în Republica Moldova: ieri, azi și mâine…

„Limba este întâiul mare poem al unui popor”

(Lucian Blaga)

Pentru toți românii, inclusiv pentru cei din Republica Moldova, Limba Română este o marcă identitară, un element ce unește milioane de cetățeni, o comoară ce trebuie păstrată și transmisă viitoarelor generații.

De la cronicari încoace, în perioadele de pace sau de restriște, dar în special în ultimele trei decenii, Limba Română este în căutarea unui loc binemeritat, locul din capul mesei, locul cel mai respectat pentru orice limbă de stat ce funcționează într-o țară sau alta. Ea a fost ca o fiică vitregă ce putea să se manifeste doar la „bucătărie” sau să-și facă auzită vocea în unele cazuri izolate și rare. În anul 1989, anul „marii treceri”, când Limba Română este declarată limbă de stat în baza grafiei latine, aceasta încearcă să-și croiască un nou drum. Anume în această perioadă au fost dezvoltate și implementate programe educaționale pentru promovarea limbii în școli și universități, au fost elaborate manuale și materiale didactice de calitate, au fost formați profesorii, a fost promovată și consolidată utilizarea Limbii Române în toate domeniile economiei naționale.

Ambasadorii Limbii Române au fost marii oameni de cultură: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Ungureanu, Nicolae Mătcaș, Ion Dumeniuk, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Hadârcă și mulți alții care au risipit dragoste de limbă, de neam, de patrie în operele lor și au  accentuat importanța învățării și cultivării limbii române.

Un moment important pentru înrădăcinarea limbii române în teritoriul dintre Nistru și Prut a fost promovarea schimbului cultural și lingvistic între Republica Moldova și România. Prin colaborările și parteneriatele cu instituțiile culturale și educaționale din România,  țara a beneficiat și va beneficia, sperăm, în continuare de experiența și resursele acestora pentru a dezvolta și promova limba română.

Guvernul este foarte atent la necesitățile cetățenilor alolingvi, care cunosc puțin sau nu cunosc limba țării în care s-au născut și trăiesc de mai multe decenii. Salutăm, în acest sens, proiectul în desfășurare al Ministerului Educației și Cercetării pentru studierea limbii române, la care  s-a înscris un număr mare de cursanți.

În viziunea noastră, a vorbi corect și frumos Limba Română este responsabilitatea fiecărui Om. Încurajăm tinerii să iubească și să respecte limba maternă, să studieze literatura și cultura română și să se implice activ în propășirea acesteia.

Iraida CONDREA, doctor habilitat în filologie, profesor universitar

Schimbările actuale în limbă: cauză și efecte

Starea limbii, într-o anumită perioadă de timp și într-un anumit mediu, reflectă procesele care au loc în societate, schimbările, viziunile, necesitățile vorbitorilor. De aceea, orice limbă utilizată activ se află mereu în schimbare, într-o evoluție, care se produce odată cu evoluția societății. Unele  schimbări sunt mai „vizibile”, mai discutate, mai controversate și sunt dezbătute pe larg în societate, altele rămân doar în vizorul specialiștilor. Vom puncta aici doar câteva aspecte actuale, mai sensibile, care vizează modul de exprimare orală și scrisă în limba română.

Lexicul și gramatica

Toată lumea percepe schimbările în limbă, în special în lexic, deoarece cuvintele noi nu pot trece neobservate, nici de vorbitorii de rând, nici de lingviști. Odată cu realitățile noi, apar și formele specifice de exprimare pentru acestea, iar una dintre cele mai vizibile modernizări lexicale este generată, în ultimul timp, de comunicarea prin internet, devenită absolut indispensabilă. Este deja o realitate că scrisoarea a devenit e-mail, convorbirea e chat, cartea este înlocuită cu audiobook-ul ș.a. Nu mai sunt niște necunoscute cuvintele a reseta, a se virusa, blog, link, site, online, hacker și altele. Așa sau altfel, comunicarea online, chiar dacă apare ca „un rău necesar”, nu poate fi evitată, ea trebuie, cunoscută, ordonată și sistematizată, iar în acest sens, în ultimul timp există chiar o serie de studii consacrate limbajului internetului.

Însă nu doar internetul generează „noutăți”; există, și nu este nouă, în societate, o nemulțumire față de „invazia de anglicisme”, ultima avalanșă de critici, în acest sens, s-a produs în legătură cu ediția a III-a a DOOM, apărută în 2021, dicționar care a introdus în circulație un mare număr de anglicisme utilizate în mod curent și a căror scriere trebuie reglementată.

Or,  nu doar anglicismele sunt noutățile din DOOM-3, s-au făcut și multe alte ajustări, cum ar fi:  eliminarea unor dublete de accentuare – se dau doar formele trafic, profesor, acatist, colaps, firav ș.a.,  care în DOOM-2 aveau câte două feluri de accentuare (de exemplu, profesor și profesor); s-au adăugat termeni familiari, de tipul prof cu pluralul profi și profă (fam.); căpșunar (fam.); căpșunăriță (fam.); au apărut o serie de cuvinte-abrevieri – HoReCa, OMS ș.a. Astfel că, pentru o exprimare corectă trebuie să consultăm cât mai des dicționarul.

Limbajul nonsexist

Apărut în contextul egalității de gen, acest limbaj se caracterizează prin formele de feminin pentru denumirile de profesii și funcții, care, de regulă, erau și mai sunt folosite doar cu forma de masculin, deoarece, în română, masculinul are o valoare neutră, de „hipergen”. Or, pentru a neutraliza această valoare, se recomandă „feminizarea” acestor forme:  președinte – președintă, notar – notară, biolog- biologă, șef – șefă. Nimic grav până aici, din moment ce mijloacele limbii (sufixele în cazul dat) permit crearea acestor derivare.

Mai dificil de acceptat sunt cazurile când denumirile respective sunt însoțite de anumite adjective, de exemplu, analistă politică, primară generală, medică stomatologă ș.a. Astfel că o doamnă X trebuie să capete titulatura de profesoară universitară, doctoră habilitată, directoare executivă, sau secretară științifică generală, atașată de presă ș.a., denumiri care creează anumite ambiguități și cu care nu toată lumea se poate obișnui rapid.

Este de remarcat că printre recomandările propuse sunt unele de-a dreptul hilare. De exemplu istorică ar trebui să fie numită specialista în istorie, modelă – domnișoara care demonstrează vestimentația pe podium, ghidă-interpretă ar fi cea cu profesia de ghid, iar cine activează în sistemul de învățământ se va numi cadră didactică.

Se pare că pentru a lichida absolut toate inegalitățile de gen gramatical, ar trebui făcută o revoluție extrem de mare în toate domeniile limbii, însă nu se știe care vor fi, până la urmă, rezultatele și beneficiile. Probabil că ar fi mai bine să se facă schimbările cu pași mici, căci ceea ce este firesc și logic va fi acceptat de vorbitori fără măsuri coercitive.

Numele proprii: prenumele actuale

Un domeniu destul de versatil în limbajul actual a devenit onomastica. Numele de persoane au și ele o istorie întreagă și, pe parcursul timpului, suportă anumite schimbări, ajustări, adaptări. Numele de familie rămâne, practic, constant și se transmite din generație în generație pe cale paternă, iar schimbările/modificările țin mai mult de scriere/ortografiere.

Altfel stau lucrurile cu prenumele, care mai este numit nume mic sau nume de botez. Acesta, de regulă, este ales de părinți și, în ultima perioadă, este foarte evidentă tendința de originalitate și intenția de a surprinde printr-un prenume cât mai neobișnuit.

Numele tradiționale precum Maria, Ion, Vasile, Nicolae, Elena, Ana, Parascovia ș.a. au trecut în categoria numelor învechite, demodate și nu mai apar în actele de naștere. Au rămas cumva la periferie și numele create pe teren autohton, foarte populare cu ceva timp în urmă, cum ar fi Viorica, Rodica, Luminița, Dumitrița, Doina, sau Stelian, Răzvan ș.a. În schimb, au început să fie folosite ca prenume oficiale, în acte, o serie de forme hipocoristice, dezmierdătoare, care erau interzise anterior: Ilinca, Doinița, Nadea, Sanda, Anișoara, Nelu, Nicușor, Olguța. S-a activizat domeniul numelor creștine tradiționale (sau monahale), care mult timp au lipsit din nomenclatorul permis de oficialitățile sovietice – David, Matei, Adam, Luca, Ioana, Eva, Magdalena, Apolinaria, Teofil.

Capătă o răspândire tot mai largă numele duble/triple, care, practic, lipseau în perioadele anterioare: Ana-Maria-Francesca, Radu-Octavian, Amalia-Nicoleta, Sandu-Andrei, George-Mario. Este adevărat că unii părinți nu se limitează la două-trei componente, ci adoptă vreo cinci-șase. Un asemenea prenume compus este greu de gestionat în acte, astfel că, de exemplu, autoritățile române au introdus o reglementare, conform căreia prenumele nu poate avea mai mult de trei părți (după ce s-a înregistrat un prenume din nouă componente). Ultima tendință în materie de prenume este de a da copiilor nume cât mai neobișnuite – de la Prinț/Prințesa, Portocala până la Justiția, Semafor, Socrate, Rossia, Volna, Viagra.  

În sfârșit, trebuie semnalat că cele mai actuale în prezent sunt prenumele străine, de exemplu, Kevin, Rafael, Dastin, Fabian, Ernest ș.a. pentru băieți și Ettel, Nicole, Mercedes, Iris, Bety, Emma ș.a. pentru fete. Toate aceste prenume sunt, într-adevăr, neobișnuite, iar ceea ce trebuie remarcat este faptul că ele nu se prea încadrează în sistemul gramatical al limbii române. În primul rând, aceste prenume nu acceptă sufixele dezmierdătoare, cu care se creează forme atât de duioase și familiare mămicilor și bunicilor. Dacă putem dezmierda un copil spunându-i Nicușor, Sănduța, Răducu, pentru cei ce se numesc Kevin, Tamerlan, Rafael, Mercedes, Iris, Bety părinții vor trebui să recurgă la tot felul de „acrobații dezmierdătoare” pentru a-și demonstra afectivitatea.

Tot din cauza formei lor neobișnuite, multe prenume feminine nu se pot încadra în sistemul de declinare tradițional feminin, de ex., N.A. – Ana; G.D. (a) Anei, ci vor trebui declinate ca masculinele: N. Bety, G. a lui Bety, D. lui Bety, A. (pe) Bety.

Această zonă a prenumelor este în permanentă schimbare, numărul de forme și variante nu este reglementat și nici monitorizat. Și totuși, ele fac parte din limba română, din resursele acestei limbi și ar trebui studiate mai atent, pentru a îmbunătăți funcționarea lor în comunicarea actuală.

Gheorghe DUCA, profesor universitar, academician,

președinte al Academiei de Științe a Moldovei (2004-2018)

Ce putem face cu limba română în Moldova?

Cu părere de rău, situația lingvistică în Republica Moldova nu pare să înregistreze îmbunătățiri pe măsură ce timpul trece. Această constatare, evident, reflectă îngrijorările privind starea limbii române în Moldova și influența crescândă a limbii ruse asupra acesteia. Aceste îngrijorări sunt de o importanță capitală și, fără îndoială, pot constitui subiectul unor dezbateri și discuții interesante în cadrul contextului cultural și lingvistic al Moldovei. Poate că ar putea fi organizate astfel de discuții prin intermediul Universității de Stat din Moldova, oferind un cadru adecvat pentru a explora aceste aspecte complexe.

Diversitatea lingvistică și impactul influențelor culturale exercită efecte semnificative asupra societății noastre. Este esențial să identificăm un echilibru între prețuirea patrimoniului lingvistic și cultural al națiunii noastre și deschiderea către alte culturi și limbi. În același timp, promovarea și protejarea limbii române, precum și a identității culturale, reprezintă aspecte critice în peisajul nostru național, mai ales în contextul în care două autonomii reprezintă aproximativ 90% din populație ce nu vorbesc limba română.

Introducerea obligatorie a unor materii predate în limba română în școli, licee și universități, pentru a consolida competențele lingvistice, reprezintă o măsură cu adevărat semnificativă în direcția îmbunătățirii cunoștințelor de limbă română. Poate ar trebuie ca în toate clasele ruse sa se predea cate patru obiecte în limba romana, de exemplu, istoria, geografia, matematica și, desigur, limba română, cu teste și examene doar în limba română. De asemenea, considerăm că adoptarea unor strategii de dublare a filmelor rusești în limba română, în loc de subtitrare, ar putea contribui la promovarea limbii naționale și la familiarizarea tinerilor cu vocabularul și structura corectă a limbii române.

În ceea ce privește abordarea legislației referitoare la limba vorbită în Republica Moldova, suntem de acord că trebuie să fie o decizie bine gândită. Reglementările legate de limbă pot influența în mod semnificativ dezvoltarea culturală și identitatea națională, nu doar a moldovenilor, ci și a altor entități culturale. În acest sens, o abordare adecvată, posibil chiar mai fermă în anumite aspecte, trebuie luată în considerare.

În final, aceste probleme sunt complexe și nu există soluții unice care să satisfacă pe toată lumea. Îmbunătățirea cunoștințelor de limbă română și promovarea acesteia necesită o abordare cuprinzătoare și susținută la nivel cultural, educațional și legislativ, implicând atât guvernanța, partidele politice, cât și societatea în ansamblu.

Ion MEREUȚĂ, dr.hab., prof. univ.,

director al Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie al USM,

deputat în Parlamentul Independenței,

semnatar al Declarației de Independență,

Limba română – pilon identitar al națiunii noastre

Osânda noastră de veacuri – subjugare, dictatura străinilor, invazii și suzeranitate, denaturarea limbii, religiei, datinilor și obiceiurilor strămoșești. În aceste condiții, poporul nostru de-a lungul veacurilor și-a apărat limba latinității noastre.

Ne-au dominat turcii, rușii, austro-ungarii, ne-au administrat grecii, nemții, sovieticii, ne-au introdus turcisme, slavoniseme, franțuzisme, englezisme. Poporul a rezistat. Acest drept de a vorbi în limba mamei, e un drept inalienabil, un drept identitar. El răbufnește în orice situație din conștiința și intelectul național, din spiritul națiunii. Așa a apărut Mișcarea de Eliberare Națională, din latinitatea noastră, la 27 august 1989, apoi la 27 august 1991. Să dăm aprecierea celor care au stat la baza – marii poeți, scriitori, maeștri ai literelor și Limbii Române, a culturii naționale, recunoscuți și în lume – Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Mateevici, Păunescu, Doga, Druță, Vieru, Matcovschi, Dabija, Vatamanu, Ungureanu, Mătcaș și mulți alții.

E de datoria noastră a tuturor și a fiecăruia în parte, să vorbim și să ne apărăm Limba Română – Pilon al Identității noastre ca Neam și Popor, de Țară. Nici un interes nu poate să atragă nici autoritățile, nici entitățile, nici cetățenii în denaturarea limbii noastre. Aceasta se referă și la procesul educațional în școli, gimnazii, licee și, în special, în universități. Trebuie să creăm condiții pentru ca studenții străini să învețe un an limba română, apoi studiile universitare de licență să se desfășoare în limba română! Așa e în toate țările, să excludem denumirile, inscripțiile în limba engleză. Organele de stat, ASP, primăriile, să nu admită nume de persoane juridice în alte limbi, decât limba română.

Ne apărăm Limba – vom apăra Identitatea!

Victoria BULICANU, doctor, conferențiar universitar,  

decan, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM

Limba Română e o datorie sfântă față de străbuni

Într-o țară unde limba română ani de-a rândul s-a simțit străină la ea acasă, astăzi aceasta începe să-și ocupe locul binemeritat în aproape toate domeniile de activitate umană: învățământ, cultură, economie, politică, iar prin aprobarea în acest an a deciziei privind schimbarea sintagmei prevăzute în art. 13 din Constituția RM din „limba moldovenească” în „limba română”, acest loc mai este și unul perfect legal și de netăgăduit. S-a înțeles abia peste zeci de ani că limba română este veșmântul națiunii noastre, este legământul copilului cu mama și patria, este primul salut al primei învățătoare, este primul cuvânt scris în caietul învățăcelului din clasa întâi, este primul „Te iubesc!” al celor doi tineri îndrăgostiți, este cea dintâi lacrimă de bucurie pentru primul copil venit în familie, este ultimul „Iartă-mă!” înainte de îmbrățișarea eternității. E ceea ce suntem, e ceea ce simțim, e ceea ce trăim de la prima suflare și până la cea din urmă. E ființa noastră! Finalmente, e o datorie sfântă față de străbuni să ne vorbim cu demnitate limba română în a noastră țară, pentru care acum noi suntem strajă! E ceea ce a hărăzit Ștefan!

Ion GUȚU, doctor, conferențiar universitar, USM

Limbă română în Republica Moldova – quo vadis?

Limba română în spațiul basarabean a cunoscut și continuă să cunoască o istorie pe cât de întortocheată, pe atât de dramatică, cunoscând în ultima vreme și perspective de optimism încurajator. Fiind discriminată încă din epocile ocupației țariste și sovietice, limba română a fost forțată să devină limbă moldovenească pentru a fi distanțată de originea ei latină și de toate limbile romanice istorice prin trecerea la grafia rusă, dar și de limba și națiunea română de peste Prut prin punerea la cale a unor uneltiri politice, ideologice, etnoculturale cu ecouri mari chiar și în secolul XXI, secol al progresului tehnico-științific s-ar părea, dar și secol al marilor fake-news-uri, al propagandei și al neadevărurilor de tot genul.

Or, falsificările politice au demarat odată cu separarea Basarabiei de Voievodatul Moldovei în 1812 și în perioadele sovietice ulterioare, când a fost creată așa-zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească prin care se „zămislea” promovarea unei noi națiuni sau popor, alias națiunea moldovenească, alta decât cea românească. Din păcate acest neadevăr științific este promovat și astăzi, la diferite niveluri, ceea ce demonstrează că nu am însușit încă pe-adevăratelea lecția istoriei și nici nu vrem să dăm dreptate cărturarilor din toate timpurile, darmite savanților istorici și lingviști de azi. Vrem ori nu vrem, adevărul final este că există o singură națiune românească („sângele apă nu se face”), aflată în două state ce vorbesc aceeași limbă, tot românească. De aici apare și nevoia promovării denumirii corecte a statului nostru care este Republica Moldova (deci, nu Moldova, întrucât Moldova istorică este în majoritate peste Prut, cu Țara ei de Sus și de Jos, noi nefiind decât o parte a Basarabiei, nordul și sudul acesteia aflându-se în Ucraina), recunoscută internațional din 1991, în primul rând de România, și care figurează anume cu această denumire atât în Consiliul Europei, cât și la ONU (Republic of Moldova / République de Moldavie). Promovarea incorectă a denumirii statului ne poate duce spre disputa politică greco-macedoneană în rezultatul căreia a apărut o nouă denumire de țară – Macedonia de Nord și nu Macedonia cum se voia inițial.

Falsul politic și etnocultural a fost și este promovat și în perioada de după Independență, întrucât guvernările ce s-au perindat au schimbat și culoarea politică, iar revenirea la „roșu” rămâne încă un pericol real și actual. De unde și nevoia promovării adevărului științific și în raport cu limba oficială a statului nostru. Din păcate, primul parlament, în mare parte nomenclaturist, dar și ezitările politice față de adevărul istoric și științific, au condus spre menținerea și crearea politonimului de limbă moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine, fixat chiar în articolul 13 din prima Constituție (1994) și promovat în multiple alte documente oficiale, mai ales de guvernările proruse. A fost nevoie de ceva vreme, ca în 2013, distinsa lingvistă și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Ana Guțu, actual profesor la USM, mereu preocupată de promovarea adevărului științific pentru denumirea corectă a limbii oficiale a Republicii Moldova, să sesizeze Curtea Constituțională în vederea interpretării acestui articol din Constituție în raport cu textul Declarației de Independență din 1991, unde este folosită sintagma limba română. Inițiativa vine după un schimb benefic de opinii cu renumitul savant și lingvist francez, Bernard Cerquiglini, proaspăt Doctor Honoris Causa USM, care a împărtășit experiența Franței în constituționalizarea anumitor principii din Declarația drepturilor omului și cetățeanului din 26 august 1789 și a permis o posibilă acceptare a modelului francez pentru cazul nostru. Sesizarea făcută la adresa Curții Constituționale din 26 martie 2013, a făcut referire directă la experiența Consiliului Constituțional al Franței, prin solicitarea constituționalizării textului Declarației de Independență al Republicii Moldova din 1991. Pe 5 decembrie, Curtea Constituțională a examinat sesizarea și a pronunțat o decizie istorică: Declarația de Independență constituie un bloc constituțional comun cu constituția Republicii Moldova și în cazul previziunilor divergente textul Declarației prevalează asupra celui al Constituției. Cea mai evidentă divergență dintre Declarația de Independență și Constituția Moldovei a fost binomul limba română – limba moldovenească, care de zeci de ani s-a transformat într-o adevărată antinomie, uneori ireconciliabilă, divizând societatea, îngreunând popularizarea argumentelor științifice, servind drept o bază pentru manipularea politică. Este un exemplu de curaj științific, susținut și politic, prin care adevărul științific a triumfat.

Cu 10 ani mai târziu, Parlamentul Republicii Moldova, având o majoritate necesară, a votat această modificare în articolul 13 din Constituție, limba română revenind oficial la ea acasă. Ce ar însemna acest lucru pentru politica lingvistică din republică sau încotro limba română din spațiul basarabean?

În primul rând, toate documentele oficiale și de administrație publică, sursele mass-media, instituțiile de învățământ etc. vor trebui să fixeze și să promoveze ca denumire corectă a limbii oficiale a statului – limba română, inclusiv în plan internațional.

În al doilea rând, va fi nevoie de promovat mult mai insistent necesitatea responsabilizării civice și cunoașterii limbii române ca limbă oficială a statului de către toți cetățenii Republicii Moldova – de la Naslavcea la Giurgiulești și de la Comrat la Bălți, fapt firesc în orice țară din lume, mai ales că sunt create toate condițiile necesare în acest scop.

În al treilea rând, mass-media publice (dar nu numai) trebuie să-și asume același spirit de autoresponsabilizare civică  și  să promoveze mult mai insistent diferite emisiuni anume în limbă română (bilingvismul încă sovietic nu contribuie în cazul dat la înfățarea limbii oficiale a statului) și care să contribuie la conștientizarea nevoii de cunoaștere a limbii statului.

În al patrulea rând, sistemul educațional va trebui să revadă politicile educaționale lingvistice prin care să contribuie eficient la învățarea limbii române, începând cu ciclul preșcolar și pe tot parcursul vieții, în care scop e nevoie de introdus examen oral pentru toți elevii și la toate ciclurile.

În al cincilea rând, învățarea limbii române corecte trebuie să devină o prioritate de ordin politic, economic, social, cultural, educațional, promovată și demonstrată prin propriul exemplu, de la vlădică până la opincă.

În acest fel, limba română, limbă oficială a Republicii Moldova, conform Declarației de Independentă și Constituției, va putea contribui pașnic și efectiv la crearea unui echilibru societal, și nu doar, de care avem nevoie cu toții în acest secol zbuciumat, dar care trebuie să devină un secol al marilor transformări și al progresului tehnico-științific.