Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la seminarul dedicat aplicării Metodologiei studiilor pedologice, desfășurat la data de 7 aprilie 2026, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a Republicii Moldova.
Un rol central în cadrul evenimentului l-a avut prof. Gheorghe Jigău, cercetător șt. coordonator al Universității de Stat din Moldova și președinte al Societății Naționale a Moldovei de Știință a Solului, în calitate de elaborator al metodologiei. Acesta a prezentat principalele prevederi ale documentului, subliniind importanța aplicării unitare a studiilor pedologice pentru evaluarea și gestionarea durabilă a resurselor de sol.
Din partea USM au participat, de asemenea, dr. Sergiu Dobrojan, dr. Aurel Overcenco, precum și alți specialiști ai instituției, contribuind activ la discuțiile științifice și la schimbul de bune practici.
În cadrul seminarului au fost abordate aspecte esențiale privind caracterizarea morfologică, fizică și chimică a solurilor, evaluarea fertilității, identificarea factorilor limitativi și stabilirea măsurilor de management durabil. Totodată, au fost analizate etapele principale ale realizării unui studiu pedologic: cercetarea în teren, analiza de laborator și elaborarea hărților pedologice.
Prin participarea activă la astfel de evenimente, Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă rolul de instituție de referință în domeniul cercetării pedologice, contribuind la promovarea unui management sustenabil al resurselor de sol în Republica Moldova.




English
Русский