Cu prilejul aniversării a 60 de ani de la naștere, comunitatea academică și managerială a Universității de Stat din Moldova adresează sincere și alese felicitări Domnului Victor JUC, membru corespondent, profesor universitar, doctor habilitat, director al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova.
Această aniversare oferă un prilej de a evidenția activitatea managerială de înaltă ținută, prin care domnia sa a contribuit esențial la consolidarea capacității instituționale a ICJPS, la dezvoltarea unei culturi organizaționale orientate spre performanță, precum și la promovarea excelenței în cercetarea științifică.
Totodată, contribuțiile științifice valoroase, recunoscute la nivel național și internațional, precum și implicarea constantă în formarea tinerilor cercetători și cadre didactice, confirmă un parcurs academic de referință și un angajament profund față de progresul cunoașterii și al educației universitare.
Îi adresăm mulțumiri pentru profesionalism, viziune strategică și devotament, urându-i multă sănătate, inspirație, realizări durabile și succes în continuarea proiectelor științifice și manageriale.
La mulți ani și noi împliniri!
Cu aleasă considerație,
Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova


English
Русский