Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova anunță cu deosebită satisfacție conferirea unor importante distincții academice cercetătorilor săi, în semn de recunoaștere a contribuțiilor remarcabile în domeniul filologiei.

La data de 15 ianuarie 2026, în cadrul sesiunii festive comune a Academiei Române și a Academiei de Științe a Moldovei, organizată cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, trei cercetători ai Institutului au fost distinși cu Diploma „Meritul Academic” a Academiei de Științe a Moldovei:

  • dl Ion PLĂMĂDEALĂ, doctor habilitat în filologie, cercetător științific principal;
  • dna Viorica RĂILEANU, doctor în filologie, cercetător științific coordonator;
  • dna Galina ANIȚOI, doctor în filologie, conferențiar cercetător, secretar științific.

Distincțiile au fost acordate pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică, pentru contribuția substanțială la promovarea valorilor culturii naționale, precum și pentru dezvoltarea și afirmarea științei filologice în spațiul academic și cultural.

Universitatea de Stat din Moldova adresează sincere felicitări laureaților și își exprimă aprecierea pentru profesionalismul, dedicarea și impactul științific al activității acestora, care contribuie la consolidarea prestigiului cercetării filologice din Republica Moldova.

Published miercuri, 21 ianuarie 2026
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved