Universitatea de Stat din Moldova găzduiește, timp de două zile, 12-13 octombrie 2023, Conferința Internațională științifico-practică „Drepturile reale: tradiții europene și provocări de modernizare”. Reuniunea științifică este organizată de Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept a Universității din București. Evenimentul este organizat cu ocazia aniversării a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Codului Civil al RM și este dedicat memoriei a doi profesori consacrați, distinși savanți și pedagogi, întemeietori ai dreptului privat național – Victor Volcinschi și Gheorghe Chibac.
Conferința reunește peste 50 participanți, experți în drept civil, profesori, doctori în drept, cercetători ai domeniului din 7 țări, inclusiv: România, Ucraina, Germania, Georgia, Kazahstan, Polonia și Republica Moldova. La deschiderea forului științific internațional au participat rectorul USM, dr. conf. Igor Șarov, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, președintele Curții Constituționale, dr.conf. Nicolae Roșca, decanul Facultății de Drept a USM, dr.hab., prof. Serghei Brînză.
În alocuțiunea de inaugurare, prof. univ., dr. Sergiu Băieșu, moderatorul sesiunii plenare, a salutat participanții la for, cu titlu special, remarcând prezența distinșilor oaspeți, care, în pofida distanței de mii de kilometri, au optat pentru prezența la conferință și intenția de a fi alături de colegii din Republica Moldova în cadrul unui for științific de anvergură. Cu spirit nu doar colegial, dar și frățesc a fost salutată delegația de la Universitatea din București, Facultatea de Drept, în frunte cu prof. dr. Flaviu Baies, Doctor Honoris Causa al USM, delegațiile din Kazahstan, Georgia, Germania și, nu în ultimul rând, colegii din Ucraina, care din raționamente cunoscute, au avut o participare activă online.
Revenind la agendă, dr. Sergiu Băieșu, unul din organizatorii principali ai forului științific, a vorbit despre tradiția organizării conferinței dedicate aniversării Codului civil, trecând în revistă și edițiile anterioare ale acesteia. Ca specialist al domeniului, dr. Băieșu a exprimat bucuria pentru ocazia de a discuta, o dată la 5 ani, despre conținutul Codului civil, dar și despre problemele inerente. Totodată, dr. Sergiu Băieșu a exprimat recunoștință regretaților dascăli, Victor Volcinschi și Gheorghe Chibac, cei care au contribuit esențial la elaborarea proiectului de Cod civil în perioada anilor 1999 -2002, dar și în perioada 2013-2018. Menționând specificul elaborării Codului civil, dr. Băieșu a specificat că grație implicării grupului de lucru care a elaborat un proiect de modernizare a Codului civil, astăzi avem un Cod civil modernizat, chiar dacă nu ideal, dar bun.
Rectorul USM, dr. Igor Șarov a venit cu un mesaj de salut către participanții la conferință, exprimând certitudinea în realizarea cu succes a obiectivelor propuse, dar și oportunitatea ca cercetătorii din diferite părți ale lumii să-și expună opiniile atât din punct de vedere științific, cât și aplicativ. „Eu cred că știința trebuie să-și joace rolul său”, a spus rectorul USM, subliniind rolul personalităților notorii, mentorilor Victor Volcinschi și Gheorghe Chibac, care au contribuit la educarea multor generații, iar discipolii le cinstesc memoria, inclusiv prin organizarea acestei conferințe.
O retrospectivă a evoluției dreptului civil în țara noastră a făcut, în discursul său inaugural, și ministrul Justiției Veronica Mihailov-Moraru. Oficialul a făcut referire la primul Cod civil al RM, adoptat în 2002 și care a constituit un salt important spre democrație și respectarea drepturilor civile. „Având în vedere că realitățile sociale, dar și legislația UE sunt în continuă evoluție, Codul civil ar putea fi supus, în continuare, unor intervenții, pentru a răspunde provocărilor timpului. Ministerul Justiției, în calitate de autoritate responsabilă, va urmări să asigure și stabilitatea legislației civile. Orice inițiative sau modificări propuse la Codul civil trebuie să fie examinate minuțios, pentru a păstra maximal posibil principiile și instituțiile de bază consacrate și, respectiv, consultate cu toate părțile interesate”, a spus oficialul, specificând că legislația nu va fi niciodată perfectă, important este ca legile să fie aplicate corect și să nu fie interpretate în funcție de interese.
Președintele Curții Constituționale, dr. conf. Nicolae Roșca, participant activ la elaborarea Codului civil, atât în perioada 1999-2002, cât și 2013-2018, a relevat că expresia Codul civil al RM îi trezește sentimente de duioșie și amintiri plăcute, amintind cu lux de amănunte cum a fost inițiat, acum 25 de ani, grupul de lucru și procesul de elaborare a proiectului de Cod civil. După intrarea în vigoare, a subliniat președintele CC, Codul civil a suferit mai multe modificări, dar cele mai importante, care au suplimentat Codul civil cu peste 1000 de articole, au fost puse în vigoare la 1 martie 2019. Aceste modificări, specifică expertul, au modernizat și au europenizat Codul civil, aducându-l în concordanță cu noile realități ale circuitului civil european. „Nivelul de perfecțiune al Codului civil modernizat va fi evaluat în viitor și poate la conferința de astăzi”, a subliniat dr. Roșca, exprimând în final speranța că discuțiile și opiniile expuse în cadrul conferinței vor fi interesante, productive și utile pentru experiența profesională.
Dr.hab. prof. univ. Sergiu Brînză, decanul Facultății de Drept al USM, a adresat un mesaj de salut, atât în numele Facultății, cât și în nume personal, apreciind înalt semnificația evenimentului pentru profesioniștii din domeniul dreptului și în special, al dreptului privat din RM, cadre didactice, practicieni, societate civilă, tineri cercetători. Profesorul Brînză a subliniat că, dincolo de semnificația și importanța unui eveniment științific, conferința reprezintă și un eveniment cu simbolistică, fiind vorba de cinstirea memoriei distinșilor savanți și pedagogi, întemeietori ai dreptului privat național – Victor Volcinschi și Gheorghe Chibac, dar și ocazia aniversării a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Codului civil. În acest context, prof. Sergiu Brînzăa a evidențiat o îmbinare perfectă între trecut, prezent și viitor. „Trecut, pentru că onorează memoria profesorilor noștri și pentru că marchează începutul unei etape semnificative pentru dreptul civil. Prezent, care nu ar exista, dacă nu am avea în spate eforturile înaintașilor noștri și care au contribuit la realizările de astăzi în domeniul dreptului privat și care au transmis generațiilor actuale valoroase cunoștințe, experiențe și tradiții. Viitor, pentru că veghează modernizarea și evoluția continuă precum și pentru că îi privește și pe tinerii specialiști în domeniul dreptului”, a punctat decanul facultății, Sergiu Brînză, remarcând bineînțeles actualitatea tematicii prezentei conferințe, în cadrul căreia sunt abordate aspecte atât teoretice, cât și practice cu privire la drepturile reale din perspectiva tradițiilor europene și a provocărilor de modernizare.
Conferința își va continua lucrările pe parcursul a două zile, în cadrul a șase secțiuni. Participanții vor prezenta comunicări științifice, vor pune în dezbatere cele mai actuale probleme ale domeniului, vor face schimb de experiență, vor veni cu soluții și recomandări.
Eugenia Tofan, Șef Secție,
Departamentul Cercetare și Inovare, USM









English
Русский