În cadrul sărbătorii festive tradiționale „Ultimul sunet”, care s-a desfășurat la 30 mai 2023, academicianul Tudor Lupașcu a înmânat pentru a 15-a oară Premiul nominal – „Academicianul Tudor Lupașcu” celor mai buni absolvenți ai gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul natal Flămînzeni, raionul Sîngerei.

Academicianul Tudor Lupașcu a menționat că pentru acest premiu, în valoare de 10000 de lei, au fost selectați, de conducerea gimnaziului, 9 absolvenți ai acestuia. Premiile au fost repartizate după cum urmează:

Locul I – patru premii – câte 1000 de lei fiecare și diplome de excelență,

Locul II – un premiu – 750 lei și diploma de excelență,

Locul III – două premii – câte 500 de lei fiecare și diplome de excelență.

Din suma totală de 10000 lei, alocată de acad. Tudor Lupașcu, premii bănești și diplome au primit și cei mai buni elevi ai claselor I-VIII ai gimnaziului din Flămînzeni.

„Pentru mine este o satisfacție morală sufletească că contribui la educația tinerei generații. Elevii sunt stimulați să învețe bine, pentru că știu că cei mai buni vor fi apreciați. Mă bucur să aud când vin la gimnaziu, că diplomele pe care le ofer, îi ajută pe absolvenți să fie înmatriculați în instituțiile medii speciale și cele superioare de învățământ, unde la selectarea studenților se ia în considerare și diplomele speciale ale candidaților”, a mărturisit acad. Lupașcu.

Întrebat de unde și când a venit ideea instituirii acestui premiu, acad. Lupașcu a relatat că încă în anul 2008 a organizat, în  cadrul Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul său natal Flămînzeni, r-nul Sîngerei, un concurs pentru elevii clasei a IX cu tema  „Protecția mediului ambiant – o activitate necesară pentru un mediu sănătos pe viitor”. În comun cu direcția gimnaziului, au fost selectate cele mai reușite, trei rapoarte ale elevilor. Acestea au fost clasificate pe locurile I-III, iar învingătorilor le-au fost înmânate premii bănești din resursele proprii ale academicianului Lupașcu. În anul 2009, acad. Tudor Lupașcu a decis, de comun acord cu direcția gimnaziului, să instituie un premiu pentru cei mai buni absolvenți ai gimnaziului, iar în 2017, atunci când a fost ales academician, direcția gimnaziului a hotărât ca Premiul să fie numit „Academician Tudor Lupașcu”.

„Când merg în satul natal, evident că îmi amintesc cu mare satisfacție despre acele timpuri când eram și eu elev”, a menționat savantul, împărtășind din bucuriile pe care i le-a oferit locul de baștină în toate anotimpurile vieții.

Eugenia TOFAN,

Șef Secție,

Departamentul Cercetare și Inovare, USM

Published miercuri, 31 mai 2023
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved