Marți, 16 mai 2023, ora 11:30, la Universitatea de Stat din Moldova (aud. 213a, blocul IV) va avea loc înmânarea Premiului „Academician Constantin Sibirschi”. Evenimentul de decernare a premiului se va desfășura în cadrul întrunirii comune a Consiliului Științific al Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” al USM și Consiliului Facultății de Matematică și Informatică al USM.
Laureatul concursului pentru cele mai valoroase lucrări științifice în domeniul matematicii și informaticii în anul 2022 este doctorul habilitat Alexander KOLESNIK. Premiul este acordat pentru rezultatele remarcabile ale cercetărilor savantului, materializate în monografia „Markov Random Flights” (Taylor&Francis Group/CRC Press, 2021, 408 p.).
Lucrarea reprezintă rodul unei activități științifice îndelungate, înglobează rezultate importante de ordin teoretico-aplicativ, validate în timp prin publicații în reviste de prestigiu, comunicări în plen la întruniri științifice de nivel internațional.
Monografia este consacrată studierii mișcărilor aleatorii cu viteză finită, așa-numite evoluțiile aleatorii în spațiile Euclid multi-dimensionale. A fost construită teoria generală a acestor procese și a fost elaborată o nouă metodă de transformări integrale, care a dat posibilitatea de a studia detaliat caracteristicile de bază ale proceselor. Rezultatele obținute au fost aplicate pentru analizarea proceselor de difuzie lentă și obținerea repartițiilor staționare ale lor, modelarea fluctuațiilor de apă în rezervor și proceselor de transport, studierea efectelor relativiste, modelarea procesului de radiație relicvă a Universului și modelarea evoluțiilor ale piețelor financiare.
Amintim că Organizaţia Obştească „Academician Constantin Sibirschi” a fost constituită în anul 1999, la iniţiativa discipolilor savantului, susținută de familie, nepotul și omul de afaceri din SUA, dr. Valeriu Sibirschi. Organizația activează pe teritoriul Republicii Moldova şi are drept obiectiv stimularea cercetărilor în domeniul matematicii și informaticii. Premiul „Academician Constantin Sibirschi” este decernat cercetătorilor care au obţinut rezultate remarcabile în domeniul matematicii şi informaticii.
Până în prezent de acest premiu s-au învrednicit 21 savanţi – 17 din Republica Moldova şi patru de peste hotare.
Eugenia TOFAN,
Șef Secție,
Departamentul Cercetare și Inovare, USM



English
Русский