Universitatea de Stat din Moldova exprimă sincere felicitări domnilor Dumitru ERHAN, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, doctor habilitat în științe biologice, profesor cercetător, și Ștefan RUSU, doctor habilitat în științe biologice, conferențiar cercetător, șef al Laboratorului de Parazitologie și Helmintologie al Institutului de Zoologie al USM, pentru decernarea Premiului Național 2025 în domeniul științei.
Distincția le-a fost acordată pentru ciclul de lucrări „Parazitoze asociate la animalele domestice și sălbatice, profilaxia și tratamentul”, un portofoliu științific complex care cuprinde 5 monografii, un ghid metodologic, numeroase articole publicate în reviste internaționale de prestigiu (WoS/ Scopus), 19 brevete de invenție, 70 de distincții la expoziții naționale și internaționale și peste 40 de acte de implementare.
Cercetările autorilor au o valoare științifică fundamentală și aplicativă, oferind soluții inovatoare pentru combaterea parazitozelor la animalele domestice și sălbatice, precum și pentru reducerea pierderilor economice din sectorul zooveterinar. Rezultatele acestui amplu demers științific contribuie esențial la dezvoltarea cunoașterii în domeniul biologiei parazitare și la consolidarea prestigiului științei moldovenești pe plan internațional.
În cadrul lucrărilor prezentate, autorii au evidențiat impactul major al parazitozelor asupra sănătății animalelor și asupra calității produselor de origine animală, propunând modele moderne de diagnostic, profilaxie și tratament validate științific și implementate în practică.
Această performanță aduce prestigiu întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și reafirmă nivelul înalt de excelență al activității de cercetare desfășurate în cadrul instituției.



English
Русский
