Festivalul Pădurilor este o sărbătoare dedicată naturii, unității naționale şi celor care iubesc pădurea şi îşi doresc un viitor mai verde pentru Republica Moldova. Evenimentul face parte din Programul Național de Împădurire, lansat în 2023 sub egida președintelui Maia Sandu, şi urmărește împădurirea a aproximativ 145 de mii de hectare în următorii 10 ani.
Anul acesta, Festivalul Pădurilor a avut loc la 14 septembrie pe teritoriul reședinței prezidențiale de la Condrița (raionul Strășeni). Manifestarea a fost organizată de Ministerul Mediului, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu/Ecopresa, Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, aparatul președintelui Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, organizații de mediu din RM, EcoLocal, Lafarge Moldova, cu sprijinul Sloveniei.
Participarea Institutului de Zoologie, USM, la Festivalul Pădurilor a avut drept obiectiv prezentarea rezultatelor activităţii ştiinţifice desfăşurate şi promovarea imaginii Institutului. Prin exponatele prezentate, Institutul de Zoologie a reuşit să-i atragă pe vizitatorii de toate vârstele, prezenţi la eveniment, în fascinanta lume a zoologiei.
La activitatea de diseminare a realizărilor științifice s-au implicat:
- Lucia Bilețchi, secretar științific
- Livia Calestru, dr. Cristina Țugulea, dr.hab. Svetlana Bacal, dr. Elena Enciu, Irina Crețu (Laboratorul Entomologie);
- Vladislav Caldari, dr. Natalia Dibolscaia, Viorica Pascari (Laboratorul Vertebrate Terestre);
- Ion Gologan (Laboratorul Parazitologie și Helmintologie);
- Liubovi Lebedenco, dr. Natalia Borodin (Laboratorul Hidrobiologie și Ecotoxicologie);
- Denis Bulat, Ana Dadu (Laboratorul Ihtiologie și Acvacultură).
Exponatele prezentate de cercetătorii Institutului de Zoologie au atras și atenția reprezentanților mass-media, imaginile făcând parte din reportajul difuzat de canalul de televiziune PRO TV – accesați linkul AICI.




English
Русский