Departamentul Cercetare și Inovare a Universității de Stat din Moldova a avut, la 19 martie curent, o întâlnire cu delegația oficială a Universității de Stat de Științe Aplicate Stanisław Staszic din Piła, Polonia.
Oaspeții polonezi au fost întâmpinați de prorectorul pentru activitate științifică, Georgeta Stepanov, dr. hab., prof.univ., și de șefa Departamentului de Cercetare și Inovare, Veronica Prisăcaru, dr., conf. univ.
Reprezentanții Universității de Stat din Moldova și cei ai Universității de Stat de Științe Aplicate Stanisław Staszic din Piła, Polonia, au făcut schimb de informații privind practicile de organizare și management al proceselor de cercetare, precum și cele de scriere și realizare a proiectelor științifice internaționale.
În cadrul întâlnirii, de asemenea, au fost abordate și subiectele legate de procesul de finanțare a activităților de cercetare în cadrul USM, direcțiile și domeniile de cercetare, modalitățile de stimulare a cercetătorilor, infrastructura de cercetare, relațiile de cooperare stabilite de către cercetătorii USM cu parteneri din țară și de peste hotare. Oaspeții polonezi și-au expus experiența de consolidare a legătorilor dintre universitate cu mediul de afaceri, de creare, prin eforturi comune cu agenții economici, a unor produse inovative, de racordare permanentă a programelor de studii la tendințele de dezvoltare a sectoarelor prin colaborare continuă și productivă cu mediul de afaceri. Vizita delegației poloneze a marcat începutul unui proces continuu de construire a unor relații de parteneriat pe termen lung care vor genera performanțe sporite ale activității educaționale și de cercetare.



English
Русский