Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, la 8 februarie 2024, un frumos eveniment de lansare a două volume care adună floarea și elita intelectualității filologice din Republica Moldova. Este vorba de „Oameni ai cuvântului”, Volumul I și „Destine de lingviștii. Oameni care au fost”, Volumul II. Autorii, care au avut, nobila, dar și deopotrivă inedita idee de a evoca somități ale lingvisticii naționale sunt, de asemenea, trei nume cunoscute de lingviști, doctori și doctori habilitați în filologie, discipoli, dar și colegi ai distinșilor oameni de știință filologică care fac conținutul acestor două volume de referință: dr.hab., conf. Aurelia Hanganu (coordonatorul ediției), dr.hab. Elena Ungureanu și dr. conf. Elena Varzari. De subliniat și faptul că lucrarea a fost realizată în cadrul proiectului științific „Cultura promovării imaginii orașelor din Republica Moldova prin intermediul artei mitopoeticii”, Program de stat 2020-2023, coordonator, dr.hab. Aliona Grati, iar coperta aparține autoarei Natalia Procop, doctor în studiul artelor.

Și locul lansării a fost ales deloc întâmplător, acesta fiind Sala de lectură științe socio-umane a Bibliotecii Centrale a USM, bl. I, altădată o imensă aulă, unde au conferențiat practic toți protagoniștii volumelor lansate. Sala de lectură, preț de aproape trei ore, a devenit instituția de cultură, unde și-a găsit locul firesc nu doar cărțile și cititorii acestora, dar și oamenii frumoși care au vorbit cu pietate despre marii lingviști, intelectuali ai timpului, pedagogi de înaltă clasa, savanți, profesori, cărora le-am cunoscut vocația și au încercat s-o transmită și celor care le-a urmat destinul, gândurile, ideile. Mulți dintre cei prezenți care au făcut Facultatea de Litere la USM, întrând în aulă, se pare că au fost încercați de un sentiment de melancolie, provocat de dorința de a revedea un loc drag, dar au retrăit și un episod din trecut, amintindu-și cu recunoștință de dascălii lor.

Volumul I cuprinde 9 interviuri cu unii dintre cei mai importanți lingviști ai momentului, care reprezintă știința lingvistică din Republica Moldova: Vasile Bahnaru, Iraida Condrea, Elena Constantinovici, Maria Cosniceanu, Anatol Eremia, Nicolae Mătcaș, Vasile Pavel, Gheorghe Popa, Mihail Purice.

Volumul II este alcătuit din ample portrete ale lingviști autohtoni (12), plecați cu toții în nemurire. În lucrare sunt prezentați în ordine alfabetică: Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Ion Ciornîi, Nicolae Corlăteanu (patriarhul lingvisticii din RM), Tudor Cotelnic, Alexandru Dîrul, Ion Dumeniuk, Ion Ețcu, Vitalie Marin, Valentin Mândâcanu, Ion Melniciuc, Vlad Pohilă. Autorii consideră că nu putea fi adunat acest volum în lipsa unui al 13-lea mare lingvist, (ca formulă ar fi 12+1), care și-a ocupat un loc aparte în lcrare. Este vorba de strălucitul savant de origine basarabeană Eugeniu Coșeriu, care, începând cu anii ‘90 ai secolului trecut a fost și rămâne modelul cel mai valoros pentru întreaga breaslă filologică. Specialiștii remarcă faptul că Eugeniu Coșeriu este apreciat drept lingvistul secolului XXI, deși a trăit și activat în sec. XX, la fel și opera sa, considerată a aparține mai mult viitorului decât prezentului.

Despre cele două volume, dar și despre protagoniștii acestora au fost invitați să vorbească:

Eugenia Mincu, director adjunct al Institutului de Filologie „B.P. Hasdeu”, dr. hab. în filologie, care a făcut trimitere cu precădere la lingviștii Vasile Bahnaru, Elena Constantinovici, Maria Cosniceanu, Anatol Eremia și Vasile Pavel;

Maria Pilchin, scriitoare, critic literar, drd. în științele comunicării, redactor în cadrul Secției studii și cercetări a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. În virtutea experienței de filolog trecut

prin Alma Mater, care ii cunoaște pe mulți dintre protagoniștii celor două volume, dar și în virtutea faptului că e o prezență activă în viața publică și culturală, Maria Pilchin a vorbit atât despre distinșii lingviști, cât și despre calitatea portretelor elaborate de cele trei autoare, subliniind și modul în care ar trebui fi promovată o carte;

Liliana Rotaru, doctor în istorie, conferențiar universitar, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM, cercetătorș tiințific coordonator la Institutul de Istorie al USM. Cunoscând foarte bine ambele volume, istoricul a făcut și trimitere la acestea, citându-le în proaspăt apăruta sa carte „Politica lingvistică în învîțământul superior din RSSM – element al ideologiei imperiale și instrument de inginerie națională”.

Autoarele volumelor dr.hab., conf. Aurelia Hanganu, dr.hab. Elena Ungureanu și dr. conf. Elena Varzari au împărtășit din reflecțiile care le-au determinat să încerce a veni în sprijinul ideii de a contribui, în măsura propriilor percepții și priceperi, la evocarea unor nume de referință, importante personalități ale lingvisticii, filologiei și culturii române, relatând și despre aspecte din procesul de lucru care a inclus și dificultăți, dar și amintiri frumoase. Autorilor le-au fost adresate felicitări și mulțumiri, pentru felul în care au evocat numele de lingviști, consacrați, dar și pentru utilitatea volumelor editate. Totodată, au fost lansate și unele recomandări ce vizează continuarea, în măsura disponibilităților, a acestui proiect, pentru că, așa cum s-a menționat, mai sunt multe aspecte de cercetat, analizat și prezentat atât filologilor, lingviștilor, cât și publicului interesat, volumele apărute demonstrând cât de utile sunt pentru cei de azi, dar mai ales pentru cei de mâine, care vor alege vocația de filolog.

În cadrul evenimentului a fost vernisată o impresionantă Expoziție de carte „Oameni ai Cuvântului”, care a inclus opera științifică și științifico-didactică a lingviștilor evocați în cele două volume.

Evenimentul a fost organizat în cadrul ediției a IX-a Conferinței Științifice Internaționale „Femeile în cercetare: destine, contribuții, perspective”.

Eugenia Tofan,

Șef Secție,

Departamentul Cercetare și Inovare, USM

Published duminică, 11 februarie 2024
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved