Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat, în zilele de 14-15 decembrie 2023, Conferința științifico-practică internațională „Statul Securitatea și Drepturile Omului în era digitală”. Evenimentul este la cea de-a VIII-a ediție, iar în acest an a avut o încărcătură simbolică deosebită. Este vorba de aniversarea a 75-a de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), dar și de contextul actual al conflictelor, războaielor, crizelor de tot genul, cu care se confruntă umanitatea și la care, cu regret, asistăm neputincioși.
La inaugurarea lucrărilor forului științific internațional au participat prorectorul USM pentru activitate științifică, dr.hab., prof.univ. Georgeta Stepanov și decanul Facultății de Drept a USM, dr.hab., prof.univ. Sergiu Brânză, care au adresat participanților mesaje de salut.
Conferința a inclus o agendă complexă, în cadrul căreia s-au regăsit subiecte de importanță majoră pentru Republica Moldova, în contextul parcursului său asumat spre comunitatea statelor europene. Configurarea subiectelor, puse în discuție în cadrul panelelor de lucru din cele două zile de conferință, au fost determinate de parteneriatele instituite cu Universitatea din Varșovia, UNICEF, Global Campusul Drepturilor Omului, Global Campus Caucasus, AO EcoContact, AO ATIC, dar și de cercetările realizate în cadrul proiectului „Modernizarea Mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului”.
La discuții au participat reprezentanți ai autorităților naționale (Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Mediului, Oficiul Avocatului Poporului, Agenția Națională a Penitenciarelor, Cancelaria de Stat, Procuratura Generală, Centrul de Protecție a Datelor cu Caracter Personal); reprezentanți ai organizațiilor internaționale (UNICEF, UNHCR, GCHR, GCC); reprezentanți ai societății civile (EcoContact, La Strada, ATIC ); reprezentanți ai mediului academic din țară și de peste hotare.
În context, s-a menționat că profilul Universității de Stat din Moldova este unul multidimensional, angajat social și cu o responsabilitate conștientizată și asumată în raport cu viitorul acestei țări, precum și faptul că această responsabilitate este una colectivă și socială, dat fiind faptul că educația de astăzi este viitorul nostru de mâine. De asemenea, au fost prezentate și discutate acțiuni constante întreprinse și necesare a fi continuate pentru a crește eficiența mecanismelor de protecție a drepturilor omului și de promovare a educației și culturii drepturilor omului. Or, acum mai mult ca niciodată, în aceste timpuri de grea încercare, a devenit resimțită stringența consolidării eforturilor pentru a menține și fortifica statul de drept, democrația și drepturile omului.
Eugenia Tofan, Șef Secție,
Departamentul Cercetare și Inovare, USM





English
Русский