Dr.hab. Gheorghe COJOCARU: „Încrederea în adevărul istoric mai depinde și de și cine îl rostește, iar oamenii simt falsul și impostura de departe”

(Interviu în exclusivitate cu dr.hab. Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al USM)

Dr.hab. Gheorghe COJOCARU: „Vrem să cunoaștem adevărul, pentru că istoria, în măsura în care putem s-o surprindem, poate să ne inspire, la rândul ei, să ne lumineze, să ne avertizeze și să ne apere de întuneric”

O consemnare de

Eugenia TOFAN,

Șef Secție,

Departament Cercetare și Inovare, USM

Calendarul zilei de astăzi, dar și Calendarul Național ne indică că astăzi își sărbătorește ziua de naștere doctorul habilitat în istorie Gheorghe COJOCARU, director al Institutului de Istorie al USM, mem.cor. al AȘM. Deci, astăzi este despre reputatul istoric care este și frecvent pe undele Radio, de unde ne vorbește despre „Istoria la pachet”, dar, după cum se prezintă chiar Domnia sa, este unul din cei mulți, cu împlinirile și neîmplinirile lui. Am obișnuit deja mediul științific, academic universitar, dar și publicul larg cu faptul că aniversările unor personalități din viața științifică culturală, socială, care au ce spune, care și-au dedicat viața unui domeniu și au contribuit și continuă s-o facă pentru binele instituției, comunității, să nu treacă oarecum, dar să le marcăm corespunzător, fie printr-un interviu, fie printr-o lansare de carte, fie prin organizarea sau susținerea unei conferințe.

Făcând o incursiune în biografia sa, atestăm că Gheorghe Cojocaru a parcurs toate treptele, pe care ar trebui să le parcurgă un veritabil om de știință. A început de la laborant superior (1988), cercetător științific, cercetători științific coordonator, șef de secție la Institutul de Istorie al AȘM, director al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM (2010-2013), în prezent, director al Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova. Este autor a cca 180 de lucrări științifice, monografii, inclusiv colective, culegeri de studii, materiale și documente, lucrări metodico-didactice. Este autor al volumului „Cominternul și originile moldovenismului” (Chișinău, 2009), în care prezintă cronologic documente încă nepublicate ale Cominternului care a funcționat în Moscova și au fost descoperite de autor în arhivele Cominternului din Moscova, Kiev, București și Chișinău. De asemenea, istoricul Gheorghe Cojocaru este autorul Culegerii de documente „Ieşirea din URSS: Republica Moldova. Dezbateri parlamentare (1990-1991)”, apăruta la Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Bucureşti.

Deși îi place să spună că „se lasă uneori dus de ape, alteori mai pune piciorul în prag”, omul de știință Gheorghe Cojocaru apreciază tot ce-i sincer, făcând referire și la glumă, și la prietenia, și la tot ce-i autentic și frumos în lumea asta. Adesea, analizezi bine, dacă ai vrea să-i fii în preajmă și asta de teamă că nu vei putea face față unui dialog. Cu o gândire profundă, cu un umor debordant și aluzii fine și îți vine să râzi alături de el, dar atenție (!), să știi despre ce râzi. Și când glumește e serios, îmbină însă armonios această seriozitate cu profesionalismul și profunzimea în cercetare și în felul de a înțelege istoria și de a vorbi pentru noi despre rolul major al științei istorice. Se străduie să țină pasul pe ambele „fronturi”, cel de cercetător și de manager și se pare că îi reușește, pentru că recent a fost ales membru corespondent al AȘM. Ne-am interesat cum își menține forma profesională, iar răspunsul, neîntârziat și la fel de original teribil de laconic, ni l-a oferit exact prin ceea ce tocmai subliniam – „pasiunea de a găsi răspuns la o întrebare, lângă care încă n-au poposit alții”. Și pare destul de convingător atunci când afirma acest lucru și asta pentru, așa cum am remarcat la început, adevărul, în opinia sau viziunea sa, cu cât este mai argumentat, cu atât este mai convingător. Este mai mult prin arhive, cărți și documente. Este ambițios și își propune, în următorii patru ani de subprogram, împreună cu echipa, cu colectivul Institutului de Istorie, pe care îl ghidează, investigarea și aprofundarea cercetărilor privind fenomenul complex modernizării în spațiul vechi al Moldovei, Basarabiei, fostei RSS Moldovenești și al Republicii Moldova. Este recunoscător pentru tot sprijinul colegilor de la Academia Română, dar și din centrele universitare de la Iași, București, Cluj, Târgu-Mureș, Craiova, Galați, Suceava etc., cu care au colaborări frumoase, în cadrul mai multor proiecte științifice comune.

Când spune că mai pune uneori piciorul în prag, presupunem că se referă inclusiv la faptul că nu acceptă dictatul în știință, or, credem noi, că așa i-ar sta bine unui cercetător dedicat și unui om de știință consacrat. Este autocritic, nu prea agreează să i se adreseze în superlative. Nu pare interesat să preia ţesătura anumitor destine, dar nici că s-ar lăsa furat de intrigi, nu forțează deznodăminte, în schimb are mereu la el fraze de-o frumuseţe și o profunzime desăvârşită, care-l califică pe reputatul istoric printre oamenii de știință de înaltă clasă și deosebit rafinament.

Vă invităm, așadar, la un interviu de zile mare, din care vom desprinde încă o definiție a conciziei, pentru protagonistul și omagiatul zilei de astăzi, concizia, adică talentul de a fi „chiar atât de laconic”, dar și atât de profund, devenit, dacă nu soră, ca la Cehov, atunci, în mod sigur, o prietenă de suflet. Cu talentul de fin observator și harul de laconism în a relata lucrurile, vă veți întâlni în cele ce urmează. Liber, dar nu versatil, independent, dar puțin accesibil, în schimb cu Țara în suflet, despre care susține că e „primitoare și cu credință curată românească, care ne duce dorul și căreia îi ducem dorul tot mai mulți dintre noi”, Gheorghe Cojocaru ne va oferi aici puncte de vedere, analize proprii, esențe din cercetare, așa cum le vede, le abordează și le muncește în fiecare zi.

La Mulți Ani, distinse Domnule Gheorghe Cojocaru! Sănătate deplină și bucuria împlinirilor, alături de toate ființele dragi sufletului. 

……………………………………………  

Stimate dle Gheorghe Cojocaru, mi-aș dori pentru început să Vă adresez o întrebare, în aparență, generală, dar pentru că dvs. cu greu acceptați aflarea în lumina reflectoarelor, sperăm că veți răspunde la această întrebare. Cine este Gheorghe Cojocaru din spatele istoricului, dar și a directorului celui mai vechi Institut de cercetări științifice din spațiul dintre Prut și Nistru, pe care îl cunoaștem?

-Sunt unul din cei mulți, cu împlinirile și neîmplinirile mele, uneori mă las dus de ape, alteori mai pun piciorul în prag, apreciez tot ce-i sincer, și gluma, și prietenia, ca și tot ce-i gustos, autentic și frumos în lumea asta, un strop de vin, o notă muzicală sau o rază de soare.

Odată cu descătușarea energiilor creative, desecretizarea arhivelor, accesul liber la fondurile bibliografice anterior interzise, cât de motivant este astăzi să servești Muzei Clio?

-Nu servesc muzele, dacă vreți, aș prefera să fiu servit de vreo muză, dar asta e mai complicat. Pasiunea de a găsi răspuns la o întrebare lângă care încă n-au poposit alții, este cea care mă motivează să-mi mențin forma  profesională.

Cum este Țara din sufletul dvs., privită prin obiectivul istoricului Gheorghe Cojocaru?

-Cum se cade, primitoare și cu credință curată românească, care ne duce dorul și căreia îi ducem dorul tot mai mulți dintre noi.

Se spune că istoria se repetă, iar pentru a nu o uita, trebuie s-o scriem. Și mai știm că neîngrădirea exprimării necenzurate a propriilor opinii debarasate de constrângerile ideologice, în tandem cu interpretarea surselor documentare veridice este echivalent cu adevărul ori reprezintă, dacă vreți, „Biblia istoricului”. Cât adevăr este în interpretarea istoriei de către istorici? Și de ce avem în preajmă istorici neadevărați?

-Este, puțin, mult, dar niciodată epuizat. Adevărul, cu cât este mai argumentat, cu atât este mai convingător. Încrederea în adevărul istoric mai depinde și de și cine îl rostește, iar oamenii simt falsul și impostura de departe. Vrem să cunoaștem adevărul, pentru că istoria, în măsura în care putem s-o surprindem, poate să ne inspire, la rândul ei, să ne lumineze, să ne avertizeze și să ne apere de întuneric.

Priviți istoria ca pe un obiect de studiu, de cercetare, căreia i-ați dedicat aproape întreaga viață, a privi istoria însemnând să ții cont de toate dimensiunile spațiului și ale timpului, de discurs și pledoarii ale contextului, dar poate și de revizuiri în favoarea unor rigori care s-ar impune. Cât de păgubos devine acest lucru, atunci când ești nevoit să abandonezi un discurs pentru a fi adaptat la alte exigențe sau pentru un anume confort?

-Dictatul în știință este păgubos și nu-și are locul. Reconsiderările, revizuirile, reconstrucțiile pe noi temelii științifice, și nu sub presiune ideologică sau administrativă, sunt inevitabile și chiar benefice.

Acum că au finalizat proiectele de cercetare din cadrul Programului de stat 2020-2023, ce aprecieri oferiți, în calitate de director al Institutului de Istorie, adevărat laborator de producție intelectuală, nivelului de cercetare în domeniul Istoriei? Mai avem pete albe?

-Pe o scară de la 1 la 10, între 7 și 9. Nu mai avem tabuuri, dar probleme de cercetat și de aprofundat sunt o mulțime. Mai ales că efortul nostru istoriografic ar trebui să se sincronizeze și cu tendințele științei istorice universale.

Ce noi direcții de cercetare ați propus pentru subprogramele inițiate la acest început de an care vor fi valorificate pe parcursul a patru ani? Ce Vă propuneți ca subiecte de cercetare pe viitor? Care sunt temele de interes major?

-Începând cu anul acesta, ne propunem să investigăm fenomenul complex al modernizării în spațiul vechi al Moldovei, Basarabiei, fostei RSS Moldovenești și al Republicii Moldova. Se vor cerceta, între altele, specificul și impactul reformelor inițiate de-a lungul timpului în spațiul nostru, esența perioadelor de tranziție, rolul diverselor instituții în prefacerea societății, factorii care frânează sau, dimpotrivă, accelerează modernizarea etc.

Cum se descurcă Institutul de Istorie în noile condiții de finanțare și cum ați reușit să păstrați potențialul științific, intelectual, în condițiile, se pare destul de dure, impuse patru ani în urmă? Dar și savanții care au făcut și fac istorie?

-Cu speranța dintotdeauna în mai bine, dar și încurajându-ne reciproc. Cazul Institutului de Istorie, după patru ani de când ne-au fost fraudate proiectele  și pentru care nimeni dintre cei „cu musca pe căciulă ” n-a avut de suportat nici cel mai mic oprobiu, ilustrează că istoria se poate „face” și prin fraudă.

Cum se împacă directorul cu cercetătorul Gheorghe Cojocaru? Cum reușiți să îmbinați munca de manager cu cea de cercetător, știut fiind faptul că studierea documentelor de arhivă, valorificarea izvoarelor inedite, scrierea  lucrărilor de analiză și sinteză necesită, în mod cert, necesită timp, implicare și asumare?

-Când mai bine, când mai puțin, dar trebuie să țin pasul pe ambele „fronturi”.

În contextul celor 165 de ani de la Unirea Principatelor Române ați susținut la AȘM o prelegere publică intitulată „Marile Puteri și Mica Unire (context internațional și semnificație istorică)”. Am citit recent un material, în care un istoric a remarcat că este greșit a spune că aceasta este Mica Unire, că de fapt, Unirea de la 1859 a fost cea mai importanta Unire. Ce spune istoricul Gheorghe Cojocaru? Și, în numele adevărului istoric, de ce credeți că istoria a ratat reunirea Basarabiei?

-De acord că „Mica Unire” a fost „cea mai importantă Unire”, dar, ca sintagmă acreditată în istoriografie, mi-aș permite să observ că aceasta n-a fost exclusă din circuitul științific. Nu pot să vorbesc „în numele adevărului istoric”, dar cred că „reunirea Basarabiei” astăzi se desfășoară ca proces complex, într-un context larg european și internațional, malurile de Prut fiind mai aproape unul de altul. Și, așa cum ați remarcat la începutul acestui interviu, istoria, ființa capricioasă,  are obiceiul de a se repeta oarecum, și nu numai rateurile se pot repeta, ci și marile împliniri istorice.

Aș vrea să ne spuneți și despre colaborarea cu colegii din România. Cât de mult Vă ajutați atunci când vine vorba de dificultatea găsirii anumitor documente sau altceva?

-Ne bucurăm de tot sprijinul iluștrilor noștri colegi de la Academia Română, din centrele universitare de la Iași, București, Cluj, Târgu-Mureș, Craiova, Galați, Suceava etc., cărora le mulțumesc și pe această cale, și cu care vom continua să colaborăm în cadrul unor diverse proiecte științifice.

Cât de des se simplifică istoria de dragul prezentului liniștit? Va da cineva socoteală sau asta ar însemna: depinde din ce unghi privești?

-Nu se simplifică și nimeni nu dă socoteală, pentru că fiecare dintre noi ține la deontologia meseriei pe care o practică și la reputația proprie de profesionist.

De mai mulți ani colaborați cu Radio Europa Liberă. Totodată, sunteți prezentatorul emisiunii „Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru” la Radio Chișinău. Ne place să Vă ascultăm și chiar așteptăm cu bucurie noile ediții. Sunteți și cadru didactic? Ce spun studenții despre profesorul Gheorghe Cojocaru? Și cum Vă simțiți când sunteți ascultat de atâta lume?

-Vă mulțumesc pentru cuvintele calde. Da, istoria poate fi difuzată și pe undele de radio și, da, mai sunt și cadru didactic la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul și la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Studenții, nu exclud, ar putea avea opinii diferite, poate chiar surprinzătoare, iar contactul cu oamenii, într-un fel sau altul, mă responsabilizează.

Ce ați dori tinerii generații, celor împătimiți de istorie sau celor care o respectă?

-Să persevereze.

Vă mulțumesc.