Română
Русский
Cu 32 de ani în urmă se vota Independența Republicii Moldova. Ne doream să fim liberi, să ne modernizăm, să trăim ca afară, cum se mai spune acum. Trăiam sentimentul unei mândrii nemăsurate pentru acea mare șansă, oferită de istorie, șansa de a fi martori ai acelei decizii curajoase ale parlamentarilor de atunci, de a alege calea democrației și libertății spre un viitor, pe care-l visam și-l credeam, mai bun. În retrospectiva celor 32 de ani care au trecut de la Declarația de Independență, semnificația majoră a acestui act, tot mai pregnantă cu trecerea timpului, însemna ruperea de imperiul sovietic. Astăzi, probabil, fiecare din cei care am fost martorii vibrantelor evenimente de renaștere națională, mișcării de emancipare națională, trezire a conștiinței de neam, trăiesc și retrăiesc emoția acelei zile istorice de 27 august 1991, când a fost proclamată Independența Republicii Moldova, act generat, inclusiv, de lupta pentru limba română și alfabetul latin.
Independența Republicii Moldova, știm cu toții, a fost obținută cu implicarea nemijlocită a intelectualității țării, istorici, filologi, scriitori, universitari, dar și alți exponenți ai elitei intelectuale, care au stat la începuturile mișcării de eliberare națională. Alături de aceștia eram tinerii de atunci, care debordam de vigurozitate, de o energie și dragoste nemărginită de neam și care ne doream o libertate în adevăratul ei sens. Am obținut-o. Am obținut-o cu multe sacrificii, prin proteste și lupte, prin lacrimi și rugăciuni, prin chemări la unitate și consolidare. Indiscutabil, proclamarea Independenței Republicii Moldova a avut consecințele ei benefice. Contextul acestor ani de istorie recentă ne-a oferit de toate – emoții, vise, lacrimi, așteptări, speranțe, ambiții, optimism, sete de libertate, democratizare, modernizare, atitudine, deșteptare, dar și dezamăgiri, conștiință și atitudine civică spulberate, incertitudini, prăbușiri de mituri, provocări și haos, înfrângeri, conjuncturi, compromisuri, sărăcie, deznădejde… Dar deveneam liberi. Liberi de a trăi cum vrem, liberi de a ne alege viitorul pentru noi și copiii noștri, liberi în a spune adevărul istoric, a ne cânta bucuria și a ne plânge dorul și tristețea, liberi în tot și în toate. Ne-am unit ca niciodată în jurul unui crez, unui ideal, pentru a schimba nu doar ceva, dar multe, în destinul țării în care vrem să trăim noi și să ne creștem și să ne educăm copiii. Eram mândri că scriem istorie. Lacrimile și emoțiile acelei zile au fost descrise de jurnaliștii temerari, au fost scrise de poeți și cântate de muzicieni. Doar într-un singur vers scris de regretații Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Ion Vatamanu și alții, puteam parcurge tot destinul țării și al poporului nostru. Numai câtă emoție, adevăr și trăire pune în versul său poetul martir al neamului Dumitru Matcovschi: ,,Trecută prin foc și prin sabie,/furată, trădată mereu,/ești floare de dor, Basarabie,/ești lacrima neamului meu”. Iar Ion Vatamanu vine să explice tuturor celor care nu puteau înțelege ce vor scriitorii: „Ne-am săturat de momeli și minciuni,/Astăzi țara își spulberă norii,/Fratele meu, adevărul nu iartă/Iată ce vor scriitorii”.
Astăzi putem spune cu certitudine că Republica Moldova și-a afirmat demnitatea națională, a decis că limba română e stăpână la ea acasă, a arborat tricolorul și a redat dreptul cetățenilor de a-și decide singuri destinul. Astăzi, exponenților elitei intelectuale, celor din prima linie de atunci, le datorăm toată recunoștința și considerația pentru că și-au scarificat viața pentru independența statului. Astăzi, mulți din cei care ne-au adus independența nu sunt printre noi, alții sunt încărunțiți de ani, dar mai mult sau mai ales, de povara incertitudinii cât de independenți ne putem considera și câți ani mai putem trăi într-o tranziție care pare a fi interminabilă. Astăzi, când avem un război la hotar, mai mult ca oricând conștientizăm pericolul și riscul la care poate fi supus nu doar un stat, nu doar o națiune, dar și întreaga omenire. De aceea, ne dorim ca astăzi libertatea, pacea, independența să rămână cele mai de preț valori ale statului. Ne dorim ca schimbarea care s-a produs acum 32 de ani să aducă cu sine prosperitatea adevărată țării, bunăstarea și liniștea oamenilor chinuiți de tot felul de provocări și incertitudini, stabilitate și echilibru, fără a pierde din valorile și demnitatea noastră. Iar șansa de a ne prezenta lumii ca o țară dornică de afirmare să nu mai treacă pe lângă noi. Alta poate să nu mai fie.
Așa sau altfel, ajunși la cei 32 de ani de independență, ne întrebăm ce am reușit în acești ani? Ce ne-a oferit democrația și dacă am știut să folosim eficient paradigmele ei, pentru a nu-i compromite valorile? Aici, ne duce gândul la una din cuvântările marelui intelectual, istoric, profesor, enciclopedist Nicolae Iorga, care spunea că aniversările, ca să se justifice, trebuie să însemne două lucruri indispensabile: „un certificat de muncă pentru trecut şi un solemn angajament de muncă pentru viitor”.
Considerând lucrurile dintr-un atare punct de vedere, vom încerca să aflăm și noi care a fost certificatul de muncă al Republicii Moldova, ce angajamente ne asumăm și care ar fi adevăratele motive de a sărbători astăzi independența Republicii Moldova. Despre schimbările care s-au produs, așteptările, reușitele, împlinirile sau dezamăgirile prin care am trecut, dar și alte aspecte din realitățile timpului, discutăm cu personalități cu nume de rezonanță în Republica Moldova, reprezentanți ai comunității științifice, mediului academic universitar, deputați în Primul Parlament, semnatari ai Declarației de Independență – acad. Mihail POPOVICI, acad. Gheorghe DUCA, mem.cor. Victor JUC, prof. Ion MEREUȚĂ, prof. Nicolae ENCIU, dr. Silvia CORLĂTEANU-GRANCIUC, dr. Ion Valer XENOFONTOV.
Le mulțumim și le transmitem expresia înaltei considerații pentru că s-au oferit să împărtășească cu noi din emoțiile, trăirile și reflecțiile lor care, cu anii, vor deveni cu certitudine tot mai valoroase și mai semnificative.
A consemnat Eugenia TOFAN,
șef Secție,
Departamentul Cercetare și Inovare, USM
Igor ȘAROV, doctor în istorie,
rectorul Universității de Stat din Moldova
Totuși, ceea ce s-a întâmplat la 27 august 1989, a însemnat un pas uriaș făcut de Republica Moldova pe calea independenței și a suveranității
Am fost martorii căderii unui regim totalitar care părea să se fi instalat pentru vecie, am văzut cum se destramă cel mai mare lagăr de concentrare al popoarelor existent vreodată – URSS. Am trăit nașterea unor noi state, printre care și tânărul stat Republica Moldova. Am trăit într-o viață evenimente cât pentru câteva generații. Astăzi asistăm la demontarea mitului privind aspirațiile pacifiste ale moștenitoarei URSS, Federația Rusă.
Perceperea, acum 32 de ani, a fost una emoțională, astăzi însă, cu experiența mea de cercetare, dar și de viață în spate, văd lucrurile mult mai nuanțat și mai critic. Începuturile anilor 90 au marcat primăvara noastră pragheză, cu o generație de studenți fantastică care, alături de scriitori, poeți și profesori, a dat naștere unei mișcări nemaivăzute până atunci și care a generat schimbările majore ce au urmat.
Fiecare generație își are propria proiecție asupra viitorului, care depinde foarte mult de mediul în care aceasta s-a format. Nu poți să-ți imaginezi ceva fără a avea niște modele reale sau fictive. La fel cum e foarte greu – și aici vorbesc din perspectiva tinerilor – de a înțelege resorturile unei situații complexe, cum a fost cea sovietică, fără mijlocirea unei oglinzi care să-ți permită să ieși din cotidian și să privești situația „din afară”. Dar, pentru a merge mai departe, aveam nevoie de surse de informare asupra propriei istorii. Ne doream o lume liberă, fără a înțelege exact ce presupunea acest lucru, ori fără rădăcini cum ne puteam imagina viitorul? Și aici au intervenit câțiva factori decisivi: operele istoricilor români N. Iorga, Al. Xenopol, PP. Panaitescu, Ion Nistor, care ajungeau pentru prima dată peste Prut, dar și cenaclurile literar-artistice „Al. Mateevici”, „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, unde s-a vorbit pentru prima dată despre rădăcinile noastre latine, românitate, limba română, istoria noastră comună.
Am luat, ulterior, drumul doctoratelor în România și în Europa pentru a afla, de fapt, răspunsul la întrebarea firească: cine suntem? Astfel, ne-am cunoscut istoria adevărată mult mai târziu, iar pentru limbă și alfabet am ieșit în stradă. Paradoxal, când am crezut că ne-am găsit identitatea, am ajuns să ne ferim a o declara. Abia atunci am conștientizat cât avem de recuperat din credință, din cultură, din comportament, din gândirea liberă care să ne facă liberi cu adevărat.
Așteptările au fost mari, eram maximaliști, iar în sinceritatea noastră eram foarte naivi. Totuși, ceea ce s-a întâmplat la 27 august 19989, a însemnat un pas uriaș făcut de Republica Moldova pe calea independenței și a suveranității. Era un gest de mare curaj în contextul în care Uniunea Sovietică încă nu se destrămase, dar nici nu mai era în stare să dea riposta și să împiedice ieșirea din lagărul sovietic a popoarelor care își luaseră soarta în mâini.
Să ne amintim de somitățile pe care le-am avut în primul Parlament, condus de istoricul Alexandru Moșanu, pentru a înțelege că elaborarea acelui act fundamental, Declarația de Independență, a fost opera unor oameni cu o pregătire temeinică în domeniile lor de competență. Dar, mai important decât toate, acești oameni au pus interesul național mai presus de interesele de partid. Marea majoritate a acestora au fost adevărații patrioți, oameni cu viziune, gata să urce pe baricade pentru o idee. Consider o obligație morală a istoricilor profesioniști să contribuie la diseminarea informației publicate în monografii, articole științifice pe înțelesul tuturor, folosind toate posibilitățile pe care le oferă secolul XXI.
Democrația și libertatea au un preț. Avem de pregătit lecții pe diferite segmente la care suntem restanțieri. Astăzi ne bucurăm de o susținere enormă din partea partenerilor noștri de dezvoltare. Cred cu tărie în comunitatea academică a USM, pe care am dezvoltat-o în toți acești ani, în comunitatea culturală, generatoare de idei și proiecte comune și, nu în ultimul rând, în prieteniile pe care le-am legat și care dau măsura fiecăruia dintre noi.
Sunt sigur că vom reuși, dacă suntem dispuși să muncim și să ne asumăm responsabilități.
Mihail POPOVICI, academician,
deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova,
semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova
Scutul libertății
Sunt mândru de marea șansă ce mi-a oferit-o viața de a fi martor și părtaș al acelei decizii curajoase de a purcede liberi spre un viitor mai bun. Declarația de Independentă a Republicii Moldova a constituit un eveniment aşteptat de majoritatea intelectualităţii, de tineretul nostru ardent și dornic de o schimbare deschizătoare de drumuri.
Ce ne-am dorit cu toții atunci când ne-am declarat independența? Simplu – să devenim o ţară europeană, să ajungem prosperi și împliniți în aspirațiile noastre profesionale și spirituale, să creăm o societate, în care copiilor noștri să le fie drag să trăiască și să creeze.
Am devenit stăpâni la noi acasă, dar avem acum cu toții și marea responsabilitate pentru cursul tarii spre viitor, caci, Independenta ne-a deschis orizonturi și oportunități nemaivăzute, dar tot aceasta a produs schimbări care au bulversat întreaga societate. In toate sferele sociale, în toate domeniile de activitate – toți își doreau să schimbe, să reformeze, să reclădească din temelii instituții întregi, departamente sisteme de servicii.
Mulți manageri, inclusiv de talent, s-au apucat să revoluționeze lucrurile în domeniile ce le reveneau, dar pentru că minunile nu se întâmplă ca în duioasele noastre povești, tot mulți au fost și cei care s-au dezamăgit, uneori, înainte ca să aștepte efectele celor începute. Și asta pentru ca societatea nu a fost pregătită să accepte dificultățile tranziției, să se pătrundă de ideea că marile schimbări nu au un efect imediat, că un timp va trebui să acceptam greutăți, pentru binele, fericirea și libertatea copiilor, nepoților noștri.
Ce am făcut pentru asta – este întrebarea la care trebuie să aibă un răspuns fiecare dintre noi.
Independenta a fost o mare încercare pentru toți noi, dar ne-a deschis perspective la care înainte nici nu puteam visa şi anume – tinerii talentați, medicii cercetători, savanții angajați în diferite sfere – au oportunități şi șanse de a lua contact cu cei mai importanți savanți din lume, de a se deplasa în exterior şi a prelua cea mai bună experiență în domeniu şi a o readuce acasă.
Într-un cuvânt, independentă a schimbat mult în destinul nostru. Și indiferent ce se spune uneori, în surdină sau fățiș, ca deputat, care am votat independentă, mă mândresc cu acest eveniment, nu regret deloc că am adoptat acel document care avea sa devină deschizător de drumuri pentru Republica Moldova, spre Comunitatea Europeana și, deci, spre prosperare și împlinire spirituala.
In aceasta zi memorabila pentru mine, aș vrea sa le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit atunci, în anul 1990, să devin deputat, să cunosc evenimentul care s-a produs atunci monumental şi să vă pot relata astăzi despre ceea ce a însemnat el atunci și acum și nu doar pentru mine.
Gheorghe DUCA, academician,
președinte al Academiei de Științe a Moldovei (2004-2018)
Drumul către adevărata Independență: o reflecție la 32 de ani de Istorie Moldovenească
Ziua Independenței este un moment solemn în calendarul național, o ocazie să ne amintim de parcursul nostru de-a lungul celor 31 de ani în căutarea adevăratei independențe și suveranități. Cu toate acestea, este evident că trăim într-o perioadă în care termenul de „independență” poate fi uneori umbrit de realități complexe și provocări cu care se confruntă Republica Moldova. De-a lungul timpului, am avut succese și provocări, iar Ziua Independenței ar trebui să fie un moment de introspecție și dezbateri în legătură cu direcția pe care o dorim pentru viitor.
În ciuda faptului că ne considerăm independenți de 32 de ani, rămâne un adevăr amar că Moldova nu a reușit încă să-și consolideze cu adevărat suveranitatea. Această realitate este în parte determinată de faptul că, în anumite aspecte, dependența față de alte țări, în special față de Rusia, nu a încetat să ne influențeze. Enclava rusă pe teritoriul nostru și influența pe care o exercită asupra resurselor noastre financiare prin contrabandă și alte mijloace subminează eforturile noastre de a deveni cu adevărat independenți. Această situație ne pune în fața unei dileme complicate: cum putem să ne proclamăm independenți atunci când suveranitatea noastră este subminată de factori externi și interni?
Într-adevăr, nu putem ignora aceste realități inconfortabile în timp ce sărbătorim Ziua Independenței. Cu toate acestea, în loc să ne lăudăm de independența obținută 32 de ani în urma, ar trebui să folosim această ocazie pentru a ne concentra asupra drumului către adevărata independență. Un pas esențial în această direcție ar fi să ne concentrăm asupra construirii unei identități naționale puternice, care să ne unească ca popor și să ne definească aspirațiile comune. O idee națională puternică ar putea să ne aducă împreună și să ne îndemne să depășim diferențele noastre interne și să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre comune. Aceasta ar putea fi o modalitate eficientă de a contracara influențele externe, care încearcă să submineze suveranitatea noastră. Integrarea în UE – Uniunea statelor cu adevărat independente și suverane ar putea fi o idee națională. Pe lângă consolidarea identității naționale, este necesar să luăm măsuri ferme pentru a combate corupția și contrabanda, care au slăbit economia și au contribuit la pierderea de resurse financiare.
Cu o guvernare transparentă și responsabilă, putem asigura o distribuție echitabilă a resurselor și putem construi un mediu propice dezvoltării economice durabile. În același timp, trebuie să promovăm o educație de calitate, care să pună accent pe cunoașterea istoriei și culturii noastre, pentru a crește conștiința civică și apartenența la națiune. O populație educată este mai capabilă să ia decizii informate și să participe activ în construirea unui viitor independent și prosper.
Ziua Independenței nu trebuie să fie doar o sărbătoare a trecutului, ci și un moment de reflecție asupra viitorului. Sărbătorind independența noastră, trebuie să recunoaștem provocările actuale și să căutăm soluții pentru a ne consolida cu adevărat suveranitatea. Cu o abordare integrată și o hotărâre comună, putem să ne îndreptăm către o Moldovă cu adevărat independentă, în care cetățenii să aibă încredere în viitorul lor și să participe activ în construirea lui.
Victor JUC, doctor habilitat în științe politice,
profesor universitar, membru corespondent,
director al Institutului Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM
Trei decenii de tranziție
Declarația de Independență circumscrie Republica Moldova în arealul civilizațional european. Însă doar după trei decenii de independență, Republica Moldova a primit statutul de țară candidat a Uniunii Europene și, implicit, este eligibilă pentru demararea negocierilor pe marginea acquis-ului comunitar. Actul de agresiune neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei a demonstrat indispensabilitatea și oportunitatea integrării europene și euroatlantice, cu impact civilizațional și modernizator democratic.
Republica Moldova beneficiază de o șansă istorică, dat fiind că naufragierea în tranziție s-a soldat cu rezultate dezastruoase pentru oameni, societate și stat. Republica Moldova este o construcție cu oameni, mulți dintre care, mai ales tineretul, se gândesc să migreze, cu o societate asimetric stratificată, predominând segmentele sărace și mediu-sărace, cu un stat lipsit de autoritate și încredere, capacitatea de funcționalitate instituțională fiind redusă. Pericolele la adresa securității și apărării naționale, alternativa geopolitică Vest-Est, diminuarea capitalului social și nivelul redus al coeziunii sociale, incertitudinea și subfinanțarea oamenilor de știință din domeniile cercetării și inovării întregesc tabloul realităților sumbre și, în același timp, reprezintă factori mobilizatori ai statului și societății pentru modernizare prin dezvoltare și democratizare. Tranziția trebuie finalizată.
Ion MEREUȚĂ, dr.hab. în medicină, prof. univ.,
director al Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie al USM,
deputat în Parlamentul Independenței,
semnatar al Declarației de Independență,
laureat al Premiului Național, Cavaler al Ordinului Republicii
Independența – baza stabilității noastre
Dragi colegi, prieteni și cetățeni, cel mai mare eveniment și sentiment trăit și retrăit de poporul nostru a fost adoptarea Declarației de Independență. Aceasta a pus bazele juridice ale statului contemporan Republica Moldova. Setea de Libertate, Demnitate ca scop milenar al poporului nostru a determinat începutul istoriei contemporane a Republicii Moldova într-un context geopolitic specific creat în urma destrămării Imperiului sovietic. Independența este baza identității noastre de neam, a poporului nostru în devenirea sa de veacuri în spațiul etnic și cultural. În viziune de Țară, independența are trei piloni importanți, de bază identitară – Poporul, Teritoriul (Pământul) și Cultura (limba, religia, datinile strămoșești etc.). Anume în acest context, trebuie să analizăm starea actuală a independenței noastre. Poporul, în ultimele decenii, cu o criză demografică nemaipomenită, cu risc de supraviețuire, cu o migrațiune excesivă, cu spor natural negativ etc. Teritoriul este fărâmițat, cu regiunea transnistreană, ce n-o controlăm nici legislativ, nici administrativ (?!), cu armata străină dislocată, cu depozite de armament (?!). În afară, sunt și Ținutul Herța, Bucovina, Chilia, Akermanul etc. Riscuri persistă și în regiunea Stepei Bugeacului.
Cultura, focul din vatră au fost păstrate cu sfințenie de către popor. Limba română atacată permanent de străini și mancurți, deseori supusă trădării. Credința noastră ortodoxă, lăsată în dihotomie, pentru Unitatea ei sunt necesare elementele identitare teritoriale etc.
Concluziile la acest compartiment sunt clare. Un rol important și semnificativ este asigurarea securității naționale ca parte componentă a independenței. Avem noi toate asigurările de securitate statală externă și internă, militară, economică, a sănătății, financiar-bancare și altele? Permanent avem provocări și riscuri. Contextul geopolitic, războiul din Ucraina, provocările în regiunea de Est, dislocația armatei ruse, depozitele de muniții, ne impun vigilența maximă pentru Independența Statului.
Nicolae ENCIU, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal, Institutul de Istorie al USM
Marcăm 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova
27 august 1991 a fost și rămâne ziua, luna și anul, în care Primul Parlament al Republicii Moldova, constituit în urma unor alegeri libere și democratice, cu votul unanim al celor 277 de deputați prezenți în acea ședință istorică, a decis ieșirea din componența Uniunii Sovietice, în care fusese încorporată brutal, în iunie 1940 și reanexată apoi în august 1944, proclamând solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi, că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic”, solicitând tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale.
Dincolo de greșelile ori realizările guvernărilor care s-au succedat de la 1991 încoace, cei 32 de ani parcurși de la ieșirea din „imperiul răului” au confirmat integral justețea obiectivului major al mișcării de eliberare națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, materializat în Declarația de Independență a Parlamentului Republicii Moldova din 27 august 1991, populația noului stat independent apărut pe harta politică a lumii redobândindu-și dreptul inalienabil la identitatea etnică, lingvistică și religioasă, la libertatea de a-și decide propriul destin, de a-și alege organele reprezentative ale puterii, de a vorbi nestingherit limba maternă, de a călători liber în afara granițelor și de a face ca Prutul să redevină un râu în interiorul spațiului românesc, nu o graniță sovietică despărțitoare a aceluiași neam.
În același timp, ambițiile neo-imperiale ale Rusiei putiniste de refacere, cu prețul declanșării unor războaie sângeroase sau/și hibride, a unui pretins „spațiu sovietic” în care include, ostentativ, inclusiv Republica Moldova, constituie un avertisment și un argument puternic în favoarea accelerării demersurilor oficialităților de la Chișinău de integrare urgentă în spațiul european și în cel euro-atlantic. Chiar până la realizarea acestui obiectiv, este de luat în calcul posibilitatea și necesitatea edificării, la fel de urgente, a unei uniuni vamale moldo-române, după modelul țărilor Benelux, care a stat la baza edificării actualei Uniuni Europene.
Sunt, de altfel, obiective conținute în mod expres în textul Declarației de Independență, în care se cere în mod imperativ „retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”, respectiv, dreptul și libertatea acesteia de a-și hotărî prezentul și viitorul „fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.
Silvia CORLĂTEANU-GRANCIUC, conf. univ. dr.,
secretar științific al Institutului de Istorie, USM
Aspirații post-independență
Proclamarea independenței Republicii Moldova a fost și rămâne cel mai important eveniment din istoria ultimei jumătăți de secol. A avut loc disoluția celui mai mare imperiu din secolul al XX-lea – Imperiul sovietic. Mișcarea de eliberare națională din Basarabia istorică și-a îndeplinit dezideratul – ruperea de fostul imperiu și obținerea independenței. După ocuparea forțată, în anii ’40, apoi ’44, după deportări, crime, foamete și deznaționalizare, evenimentele din ’91 readuc „roata istoriei pe cursul ei firesc”. În noua entitate politică – Republica Moldova se afirma demnitatea națională, limba română stăpână la ea acasă, tricolorul, dreptul populației de a decide singură soarta. Cu regret, aspirațiile celor care au luptat pe Frontul Renașterii Naționale nu au fost îndeplinite imediat sau, cel puțin, în termenii în care s-a sperat atunci, în anii ’90 ai secolului trecut. Moștenirea rămasă de la Imperiul sovietic a făcut să întârzie instaurarea democrației în sensul deplin al acestui termen.
Decretarea independenței a oferit Republicii Moldova deschidere către marea familie a statelor europene, perspectiva unor contacte multidimensionale benefice cu lumea liberă. Cu mici excepții, însă, cei peste 30 de ani de independență au fost marcați de diferite regimuri, de dezbinare politică, de orientare strategică a guvernanților de la Chișinău spre spațiul euro-asiatic, corupție, pauperizarea materială și morală a populației care a generat unul din cele mai periculoase flageluri: migrarea în masă a românilor-moldoveni departe de hotarele Republicii Moldova în căutarea unei vieți mai bune. Toate acestea, însumate, au întârziat mult intrarea cu drepturi depline a Republici Moldova în marea familie europeană și, mai mult, revenirea în matca firească, acasă, în familia civilizației românești – reunirea cu România.
În condițiile actualei guvernări, îmi doresc din tot sufletul și sper că această întârziere să scurteze din drumul sinuos al revenirii „acasă”, iar sărbătoarea de 27 august să reprezinte pe deplin atât ruperea de „sinuosul” imperiu, obținerea independenței, cât și reunirea cu Patria Mamă România. Cum voi petrece această sărbătoare? Împreună cu familia, cu mama născută în perioada interbelică, în România Mare, dar care a trecut prin foametea sovietică, prin deportări, bucurându-ne împreună de posibilitatea de a vorbi și cânta în limba mamei, nestingheriți, cu bucurie de a primi oaspeți fără frica sârmei ghimpate și cu speranța că vom apuca timpurile când Prutul nu va mai reprezenta un hotar între frați.
Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova
La 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova îmi doresc să fim conduși de oameni de stat cu o înaltă cultură politică și demnitate națională
Fiind invitat să mă pronunț la subiectul independenții, proiect inițiat și realizat de Eugenia Tofan, de la Universitatea de Stat din Moldova, instituție pe care am absolvit-o și unde activez și eu până acum, mi-am propus să rămânem în perimetrul istoriei Alma Mater.
În perioada sovietică au fost studenți la unica universitate din RSS Moldovenească care revendica dreptul la autodeterminare. Astfel, într-o informație „strict secretă” din 14 decembrie 1957 a Comitetului Securității de Stat de pe lângă Sovietul Miniștrilor din RSSM se amintea de studentul Vasile Badiu de la Facultatea de Filologie care enunța ideea necesității schimbării numelui Teatrului Moldovenesc de Operă și Balet „A.S. Pușkin” în cel de „Ion Luca Caragiale”, fiind, totodată, preocupat și de problema „independenței moldovenești”.
Independența de stat a Republicii Moldova a fost proclamată în contextul Marii Adunări Naționale (constituind astfel un deziderat al maselor ce doreau ruperea de trecutul sovietic) care a încurajat legislatorii să voteze nominal declarația de independență. Președintele Parlamentului de la Chișinău era profesorul universitar Alexandru Moșanu, fost decan (1989-1990) al Facultății de Istorie de la Universitatea de Stat, primul președinte al Asociației Istoricilor din Moldova. Am avut onoarea să audiez prelegerile sale cu accente și paralele istorice, abordări vizionare.
La 20 de ani de la 27 august 1991, dascălul generațiilor de istorici, A. Moșanu, concluziona cu amărăciune: „Viața multor concetățeni este afectată de sărăcie, de corupție, de nedreptate și de alte racile ale societății, de vină este nu independența, ci proasta guvernare; de vină sunt politicienii care au deturnat cursul politic, economic și cultural-spiritual stabilit prin Declarația de independență”.
La 32 de ani de la proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova îmi doresc să fim conduși de oameni de stat cu o înaltă cultură politică și demnitate națională. Politicienii autentici sunt cei, pentru care interesul național este mai presus decât cel privat!