Dr.hab. Valentin CELAC: „Omul nu vrea să înțeleagă faptul, ca drumul perfecționării este cunoaşterea, iar cheia succesului este măsura în toate lucrurile”
Un februarie mai deosebit pentru doctorul habilitat în biologie Valentin CELAC, agrobiolog, botanist, genetician, ameliorator, conferențiar cercetător, cercetător științific principal în cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM.
Om devotat muncii, dar mai ales, după cum s-a exprimat chiar Domnia Sa, devotat adevărului ştiinţific, unul din stâlpii științelor biologice, venit în cercetare în îndepărtatul 1964, împlinește astăzi, 26 februarie, venerabila vârstă de 85 de ani. Și dacă tot mergem pe cifre, se cuvine să spunem în context, că cercetătorul Valentin Celac celebrează și șase decenii de implicare în lumea științifică.
Domeniul de activitate a dlui dr. hab. Valentin Celac poartă caracter interdisciplinar, direcţionat spre studiul aspectelor fundamentale și aplicate ale biologiei, agriculturii și, în particular, a fitotehniei la plantele spontane şi de cultură graminee şi leguminoase.
Deși cel de-al 85-lea hotar l-a prins cu o sănătate fizică un pic mai precară, decât ne-am obișnuit să-l știm, geneticianul a rămas același viguros, împlinit și mulțumit de viață. Regretă doar că timpul a trecut nemilos de repede. Toate au fost parcă mai ieri – mersul la școală, absolvirea facultății, lansarea în cercetare. Anii se scurgeau, iar biologul își vedea de cariera sa, întâmpinând cu bucurie fiecare an ce-i trecea pragul vieții. Și la acești 85 l-am găsit bine dispus, cu gânduri de viitor, speranțe pentru alte activități.
Într-un cuvânt, la această vârstă, ne-am permite să spunem, privilegiată, omagiatul își creionează un destin de cercetător dedicat, dar și de om care nu trăiește în zadar viața și lasă urme vizibile pentru generațiile care vin. Mai are omagiatul un regret social, pe care spune că nu-l poate influența și constă în faptul că oamenii noştri au pierdut cheia perfecţionării: „Omul nu vrea să înțeleagă faptul, ca drumul perfecționării este cunoaşterea, iar cheia succesului este măsura în toate lucrurile”.
Dr.hab. Valentin Celac se prezintă ca un exponent ilustru al generației sale, al generației de copii ai războiului, copii ai foametei, care au știut să supraviețuiască, și nu doar fizic, dar și psihologic.
Probabil, genetic sau poate în virtutea realităților dure pe care le-a parcurs și trăit, a știut să se călească, cum spunem noi, să devină un spirit puternic care l-a mobilizat și l-a făcut să răzbată în viață, să ajungă să se realizeze, în special, pe dimensiunea științifică.
L-am întrebat, cine este astăzi Valentin Celac? În primul rând, sunt un simplu cetăţean al Republicii Moldova, de obârşie plugar român, ne-a răspuns. „Am crescut orfan de tată care a căzut pe front în 1945. Cetățenia originară mi-au furat-o, nu vreau s-o cumpăr, sper că voi primi-o, îmi iubesc ţara şi poporul”. Cercetătorul a mărturisit că activitatea de cunoaştere ştiinţifică este marcată în timp de două perioade: prima (1964-1996) în Grădina Botanică (Institut) a AŞM, a
doua (1996-2019), în Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor, actualmente, al USM.
La Grădina Botanică (Institut) a trecut aproape toate treptele ierarhice în cercetare, de la doctorand până la șef Laborator Embriologie şi Biotehnologie (1987-1996). A luat parte activă la construirea Grădinii Botanice, blocului administrativ, înverzirea şi amenajarea expoziţiilor. A participat în expediţiile organizate de VIR (Leningrad, azi Sankt-Petrsburg) cu scopul aprecierii resurselor vegetale ale Caucazului (Azerbaidjan, Georgia, Armenia) în anii 1974-1976. A colectat genofondul de grâu, secară, aegilops, fiind cultivat pe terenul experimental al Institutului. Rezultatele cercetărilor complexe efectuate au fost publicate, fiind acceptate de
comunitatea ştiinţifică şi reflectate în mai multe monografii.
În scopul aprofundării cercetărilor şi implementarea rezultatelor obţinute la Grădina Botanică (Institut), s-a transferat la Institutul de Genetică. Programele de cercetare au fost axate pe studiul problemelor actuale ale biologiei, geneticii, ameliorării şi a implementării culturilor leguminoase pentru boabe (năut, linte, soia, fasoliţă, arahide bobul de grădină), reconsiderării în agricultură a acestor culturi tradiţionale pentru băştinaşi, omise în perioada postbelică. În rezultat, au fost create, cu colectivul şi prezentate pentru apreciere 27 soiuri la Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante a RM, dintre care 19 soiuri mai performante au fost omologate (soia, năut, linte, fasoliţă, arahide, latir, bob), contribuind astfel la redresarea complexului agroindustrial şi a securităţii alimentare pentru viitor.
Realizările ştiinţifice s-au confirmat cu gradul ştiinţific de doctor în ştiinţe biologice (1970), doctor habilitat în biologie (1991), conferenţiar cercetător (1978), academician al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Ecologice şi Protecţie Vitală a ONU (2005) şi publicarea a peste 400 de lucrări științifice. Itinerarul activității științifice, performanța rezultatelor obținute pe parcursul anilor, soiurile cele mai performante și omologarea acestora, contribuția la redresarea complexului agroindustrial şi a securităţii alimentare i-au adus savantului mai multe premii, iar în 2022 a devenit Laureat al Premiului Național în domeniul științei. Pentru contribuţii deosebite în domeniul cercetării, inventicii şi transferului tehnologic am fost menţionat cu cca 60 Diplome de Excelenţă, 40 de Medalii de aur, argint şi bronz, Trofee, Premii, Ordine Naţionale şi Internaţionale, Brevet de Onoare „Inventator de Elită”, (România, 2004), Ordinul Ştiinţific Gogu Constantinescu în Grad de Comandor (România, 2009), Ordinul Leonardo Da Vinci (România, 2010), Ordinul Aurel Vlaicu (România, 2011), mi s-au conferit Medalia „Meritul Civic” (2001), Ordinul „Gloria Muncii” (2010), Medalia AȘM „Dimitrie Cantemir” (2014).
Cariera în cercetare a doctorului habilitat Valentin Celac i-a fost marcată de renumiți savanți din domeniu, în cea mai mare măsură, de academicianul Alexandru Ciubotaru, fiindu-i primul doctorand, numele savantului purtându-l astăzi Grădina Botanică (Institut). Printre altele fie spus, zilele acestea ilustrul savant ar fi împlinit 92 de ani. Îi este recunoscător regretatului academician pentru susţinerea activităţii sale ştiinţifice, a recunoaşterii sale în calitate de coordonator al cercetărilor în colectiv timp de 32 de ani. A fost foarte onorat să fie numit recenzent la operele sale în 11 volume. Însă, despre cine sau ce l-a format ca om și ca personalitate, în general, omagiatul zilei s-a confesat la fel de științific, subliniind câ talentul, în general, capacităţile, sunt marcate filogenetic prin moştenire de la strămoşi, iar ontogenetic – de părinţi şi viaţa socială.
Bazele omeniei, înţelepciunii i-au fost puse în familie, după cum se spune, în cei 7 ani de acasă, de către mama Catinca şi bunelul Liodor, lângă care a fost în copilărie și care i-au altoit capacitatea de a gândi din frageda copilărie, de a analiza critic oamenii şi evenimentele sociale, credinţa, omenia, hărnicia, sârguinţa, cinstea, dragostea de muncă, iubirea de neam şi dragostea de natură. Aceste sentimente sacre au fost dezvoltate în conştiinţa sa și de învăţătorii săi în timpul studiilor la şcoală, institut, colectivele în care a activat pe parcursul vieţii, prin comunicarea cu oamenii de ştiinţă, prin literatura clasică lecturată, prin oamenii de cultură şi artă de bună credinţă pe care a avut şi are fericirea să-i cunoască, să se împrietenească și cărora le este recunoscător. Deși este biolog de formație, îl putem întâlni și astăzi pe Domnul Valentin Celac la mai toate evenimentele cu profil cultural, este la curent cu preocupările personalităților din artă, viața publică, socială, culturală, literară etc. Comunică, face prietenii, citește, se informează și, ca un fapt divers, este foarte activ și pe rețelele de socializare. Mai pe scurt, omagiatul Valentin Celac îmbină armonios aspectele din viața profesională cu componente spirituale și intelectuale, ceea ce îi conferă profilul unui Om integru, desăvârșit, Om deosebit, Om care poate lăsa în inima celor care îl cunosc o doză considerabilă de respect, atitudine, Omul despre care vor fi scrise pagini de neuitat.
Încheind ușor țesătura destinului său, din necesitatea de a-i evoca personalitatea, îi spunem astăzi omagiatului Valentin Celac tradiționalul La Mulți Ani cu urări de sănătate! Să se afle în continuare în zona care îi oferă confortul și respectul meritat. De aici înainte, anii ce vor urma pentru distinsul sărbătorit vor fi doar o performanță, iar tot ce va conta va fi ce a lăsat în urmă. Să aveți o zi binecuvântată, plină de pace și bucurie, Domnule Valentin Celac.
Eugenia Tofan, Șef Secție,
Departamentul Cercetare și Inovare, USM

Published luni, 26 februarie 2024
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved