Stimați colegi, distinși cercetători,

Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la fondarea Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, Universitatea de Stat din Moldova adresează sincere felicitări întregii comunități științifice a instituției, exprimându-și înalta apreciere pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea cercetării botanice și biologice, la conservarea biodiversității și la valorificarea patrimoniului natural al Republicii Moldova.

De-a lungul celor șapte decenii și jumătate, Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru” s-a afirmat ca un important centru de cercetare și conservare a patrimoniului vegetal, devenind parte valoroasă a comunității științifice din Republica Moldova.

Universitatea de Stat din Moldova apreciază în mod deosebit contribuția cercetătorilor și specialiștilor Grădinii Botanice Naționale „Alexandru Ciubotaru” la promovarea științei, dezvoltarea colaborării academice și consolidarea cercetării naționale.

Vă dorim sănătate, noi performanțe științifice, proiecte de anvergură, colaborări durabile și prosperitate instituțională, pentru ca tradiția și experiența celor 75 de ani să inspire noi generații de cercetători și noi realizări în domeniul științelor naturii.

La mulți ani, Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”!

Cu deosebit respect,
Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova

Published Пятница октября 9th, 2026
Карта
Контакты
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved