Regulamentul Centrului de Management al Patrimoniului Cultural

 

 

Centrul de Management al Patrimoniului Cultural (CMPC) este o entitate de cercetare și activități didactice din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a USM, fondată prin Ordinul nr. 267 al Rectorului Universității de Stat din Moldova din 24 august 2010. Creat în scopul modernizării învățământului superior universitar, centrul are drept obiectiv principal desfășurarea cercetărilor științifice fundamentale și aplicative în domeniul patrimoniului cultural, prin prisma interdisciplinarității, precum și instruirea și formarea profesională prin intermediul programului de master „Managementul Patrimoniului Cultural” (lansat în 2018). Programul a fost acreditat la nivel național prin decizia Consiliului de Conducere ANACEC nr. 10 din 27 mai 2022. Pe parcursul anilor, în parteneriat cu diverse instituții culturale din țară și de peste hotare, CMPC a realizat mai multe proiecte orientate spre formarea profesională în domeniul managementului patrimoniului cultural, cât și acțiuni de promovare a diferitor componente ale patrimoniului cultural în Republica Moldova și România.

Între anii 2010-2022, funcția de director a CMPC a fost exercitătă de dr. Valeriu Cavruc, ulterior fiind numit conf. univ., dr. Sergiu Matveev. În prezent, CMPC își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat de Senatul USM în data de 28 iunie 2022.

 

Director

Sergiu MATVEEV, dr., conf. univ.

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/11597

 

Membri

Valentin TOMULEȚ, dr. hab., prof. univ.

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/11508

Emil DRAGNEV, dr., prof. univ.

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/11570

Mihail BĂȚ, dr., conf. univ.

https://ibn.idsi.md/author_articles/13762

Cristina GHERASIM, dr., conf. univ.

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/41769

Valeriu CAVRUC, dr., lector

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/25510

Andrei COROBCEAN, dr., lector

https://ibn.idsi.md/author_articles/13764

Ghenadie SÎRBU, dr.

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/25834

Valeria SURUCEANU, lector

https://ibn.idsi.md/ro/author_articles/86215

 

Publicații

 

Monografii Reviste, culegeri Manuale
Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved