SESIUNEA NAŢIONALĂ DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE STUDENŢEŞTI,
EDIŢIA A XXV-A, ETAPA A I-A, DEDICATĂ ANIVERSĂRII A 75-A A USM

 

Cu ocazia aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat din Moldova, Institutul de Cercetare şi Inovare, Facultăţile USM, ASUSM au organizat în perioada 1 februarie-1 martie 2021, Sesiunea naţională de comunicări știinţifice studenţeşti, ediţia a XXV-a, etapa a I-a.

În cadrul evenimentului au participat circa 480 de studenți ai ciclului I licență, dintre care 300 au prezentat rapoarte științifice, ce au reflectat rezultatele cercetărilor în domeniul ştiin­ţelor fundamentale şi aplicative, divizate în 4 secţiuni ce au cuprins 20 de ateliere:

  • Ştiinţe ale naturii, exacte și inginerești (Biologie şi Pedologie, Chimie şi Tehnologie Chimică Fizică şi Inginerie, Matematică şi Informatică);
  • Ştiinţe umanistice (Litere, Limbi şi Literaturi Străine, Istorie, Arheologie şi Filosofie);
  • Ştiinţe juridice şi economice (Drept, Ştiinţe Economice);
  • Ştiinţe sociale (Ştiinţe Politice, Ştiinţe Administrative, Relații internaționale, Asistenţă Socială şi Sociologie, Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Jurnalism si Ştiinţe ale Comunicării).

Datorită numărului impunător de studenți dornici de a participa în cadrul evenimentului, unele secțiuni au fost organizate în două etape, inițial etapa departamente și, ulterior, etapa pe fa­cul­ta­te.

Lista câștigătorilor etapei I a Sesiunii naţionale de comunicări știinţifice studenţeşti, ediţia a XXV-a, dedicată aniversării a 75-a a USM:

Matematica și Informatică: Coșleț Mihai, Chitorog Constantin, Ivanov Alexandr, Hilea Ecaterina.

Fizică și Inginerie: Cristin Burduja, Spînu Dan, Ghilețchi Gheorghe, Barbos Oleg, Spinei Eugen, Самарцева Анастасия.

Biologie și Pedologie: Locul I – Cuculescu Victor; Locul II – Luța (Dodon) Diana, Andoni Cristina; Locul III – Cotoman Alina; Mențiune – Raicu Luminița.

Chimie si Tehnologie Chimica: Locul I – Eni Margarita, Balțatu Anastasia, Grigoraș Carolina, Covaliciuc Aliona; Cojocari Olga, Ursu Mihaela; Locul II – Deșan Cristina, Cisteacov Maxim, Ana Ungurean, Șchiopu, Țurcan Anastasia, Dubiță Elena, Țurcanu Nina; Locul III – Corini Ana, Dotina Anastasia, Andreev Alexandrina, Grosu Cristina, Agachi Ana, Colosov Lucreția, Ciursin Andrei.

Istorie: Locul I – Bahtin Irina; Locul II – Cernei Cătălina, Vacarciuc Cătălin; Locul III – Pavlov Liudmila, Guțu Anastasia, Codreanu Adriana; Mențiuni – Drăgănel Alexandra, Terescenco Corina, Casian Igor, Sumnevici Alexandru, Serghei Timco, Scofîrnac Elena.

Filosofie și Antropologie: Locul I – Flocea Grigore; Locul II – Laur Lucia, Chirilov-Chicerman Vlad; Locul III – Niculcea Ernest-Cezar, Aculov Artiom; Mențiuni – Purcel Nicu, Burdianov Iacov, Severin Serghei.

Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative: Juc Vitalia, Rusnac Viorelia, Sofronovici Gabriela, Gheorghiță Adelina, Cebotărescu Cătălina; Locul I – Crudu Ilinca; Locul II – Nanu Anastasia; Locul III – Prodan Ilie; Mențiuni – Păun Mihaela, Gaburea Elisaveta, Chiosa Elena, Bumbac Sofia.

Drept penal:  Locul I – Panchiv Olesea; Locul II – Andronachi Adrian, Raducan Valeria; Locul III – Bulat Cătălina, Certan Dumitrița, Lupu Natalia.

Drept public: Locul I –  Pozneacova Veronica; Locul II – Stoica Dumitru; Locul III – Răileanu Cătălina; Locul IV – Teut Alexandru; Locul V – Chicot Milana; Locul VI – Bogdan Irina.

Drept internațional: Moscalu Cristina, Pozneacova Veronica, Roșior Cristina, Descalui Evelina.

Drept privat: Locul I – Axentiev Cătălin; Locul II – Descalui Evelina; Locul II – Stoica Dumitru; Locul III – Prunici Iustin, Donțu Raluca-Rusanda, Tamîzlîcaru Alina.

Drept procedural: Panchiv Olesea,  Zagaican Florin, Crețu Constantin, Ursu Mădălina,  Popa Tudor, Corolenco Sergiu, Alexeev Doina.

Științe Economice: Duca Iuriana, Modvală Tatiana, Belicova Alexandra, Verstiuc Romina, Pazuratii Anastasia, Manoli Tatiana, Turcanu Gabriela, Zaharco Alla, Spinei-Tonu Agnesia, Tabacaru Andiana

Psihologie: Locul I – Oleacu Mihaela, Ceban Cătălina; Locul II – Samarin Ana,  Cobușcean Simona, Maia Haritonov, Marina Ulinici; Locul III – Erhan Doina, Vorobiov Emilia, Caragia Vlada, Donoagă Silvian, Иванов Диана, Ciubotaru Maria, Prițun Mihaela.  Bucșan Ștefan; Mențiune: Горковенко Александр, Echim Alexandrina, Гарбузова Филиппа, Ana Ceban, Martenici Constantin.

Științe ale Educației: Locul I – Sagaidac Bita Elena; Locul II – Griva Daria, Crudu Inga, Chiriac Silvia; Locul III – Malai Nadejda, Behmu Valeria.

Sociologie și Asistență Socială: Bordeniuc Adriana, Buruiană Olga, Iordache Mariana, Mereuță Alina, Croitori Cristina, Caimac Rodica.

Litere: Locul I – Alexandra Capsamun; Locul II – Drăgălina Burduja, Anastasia Chelmenciuc; Locul III – Andreea Tocan, Alexandra Perev, Valeria Eni; Mențiuni – Tatiana Manastîrl, Cristina Sibireva, Valeria Cojocari, Radion Biciușca.

Jurnalism și Științe ale Comunicării: Locul I – Botnaru Diana; Locul II – Duplachi Cristina, Stratu Gabriela; Locul III – Leahu Alexandru, Surdu Victoria, Lungu Cătălina; Mențiune – Codrean Eugeniu.

Comitetul științific și comitetul de organizare al manifestării aduce mulțumiri ca­dre­lor didactico-științifice care au încurajat și supervizat participarea studenților în cadrul Sesiunii și, totodată, le urează succes câştigătorilor în cea dea doua etapă, care se va desfășura în data de 22-23 aprilie 2021. La cea de a doua etapă vor participa și masteranzi din cadrul Uni­ver­si­tă­ții de Stat din Moldova, precum și din alte centre academice din țară, și de peste hotare.

Datele de contact ale Moderatorilor Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXV-a

Orarul desfășurării Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice studențești, etapa I

Membri ASUSM implicati in jurizare

Cerințe privind întocmirea rezumatului

Echipa Institutului de Cercetare şi Inovare

din cadrul Comitetului de Organizare al SNCȘS

Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved